StiripesurseDiasporaAtena : protest al refugiaților în fața ambasadei germane

Atena : protest al refugiaților în fața ambasadei germane

Publicat:

Peste o sută de refugiaţi, unii dintre ei în greva foamei, au protestat miercuri în faţa ambasadei germane la Atena, ei cerând să ajungă cât mai repede în Germania în virtutea dreptului de reunificare familială, relatează agerpes .

Un grup de refugiaţi, în special sirieni, irakieni şi afgani, au instalat cu o săptămână în urmă o tabără în piaţa Syntagma, o parte dintre ei intrând în greva foamei. Ei se plâng în special că autorităţile germane nu respectă termenul maxim de şase luni de la data acceptării solicitanţilor de azil dincolo de care s-au angajat să-i primească şi pe membrii familiilor acestora, care atrag atenţia şi asupra faptului că trebuie să li se asigure transportul gratuit din Grecia până în Germania.

Citiți și : Turcia vrea să redevină un contributor obişnuit la bugetul Consiliului Europei

În protestul de miercuri, refugiaţii au pornit într-un marş dinspre respectiva piaţă către ambasada Germaniei, purtând pancarte pe care se putea citi: ‘Deutschland, Germania’ sau ‘Mama Merkel, deschide uşa!’.

Printre protestatari s-au numărat şi 14 refugiaţi din grupul celor intraţi în greva foamei. ‘Vreau doar un bilet de avion pentru Germania’, spune Abdul, un refugiat sirian în vârstă de 17 ani care şi-a pierdut părinţii în război şi doreşte să ajungă la fratele său care s-a stabilit la Stuttgart.


La rândul ei, o siriancă în vârstă de 33 de ani afirmă că ea şi alţi refugiaţi au primit toate documentele ce le permit să plece în Germania în virtutea dreptului de reunificare familială, dar aşteaptă de peste un an să fie transferaţi în această ţară.

Mai mulţi refugiaţi au spus reporterului agenţie EFE că familiile lor aflate în Germania vor organiza şi ele un protest la Berlin în faţa Ministerului de Interne german.

Presa greacă a scris anterior că Germania şi Grecia s-ar fi înţeles în secret în luna mai să încetinească reunificarea familiilor migranţilor rămaşi pe teritoriul grec după închiderea rutei balcanice, relatări dezminţite de guvernele din ambele ţări. Conform autorităţilor de le Berlin, în primele nouă luni ale anului în curs 1.912 solicitanţi de azil au ajuns în Germania în baza dreptului de reunificare familială aşa cum este definit de regulile Uniunii Europene.

Dar, pe de altă parte, în virtutea Regulamentului de la Dublin (ce reglementează soluţionarea cererilor de azil în UE), în Grecia au fost returnaţi în aceeaşi perioadă din 12 state comunitare 1.003 solicitanţi de azil, cei mai mulţi fiind trimişi înapoi de Germania, respectiv 891.

În urma închiderii rutei balcanice, în Grecia au rămas blocaţi circa 60.000 de migranţi, majoritatea sirieni, irakieni şi afgani care doresc să ajungă în vestul Europei, în special în Germania.

‘Mii de persoane stau în condiţii inumane în (taberele din) insule şi mii de persoane aşteaptă să se reunească cu familiile lor în alte ţări’, menţionează într-o scrisoare adresată premierului Alexis Tsipras o refugiată afgană care doreşte şi ea să plece la soţul ei refugiat în Germania. Fiul ei a ajuns în centrul atenţiei după ce a fost ales prin tragere la sorţi să poarte steagul Greciei ca reprezentant al şcolii sale la defilarea de Ziua Naţională, pe 28 octombrie, dar i-a fost refuzat acest gest pe motivul că este refugiat.

În urma polemicilor create de acest caz şi pentru a combate criticile cu privire la discriminarea migranţilor în Grecia, premierul Tsipras l-a primit pe acest copil, Megaro Maximu, într-o vizită la reşedinţa sa oficială.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.