StiripesurseDiasporaAtenienii sunt sfătuiţi să rămână în case, cu ferestrele închise -...

Atenienii sunt sfătuiţi să rămână în case, cu ferestrele închise – VIDEO

Publicat:

Autorităţile elene le-au transmis locuitorilor din Atena să rămână miercuri în spaţii închise după ce un nor de fum dens degajat de incendiile de vegetaţie care fac ravagii la nord de capitală a acoperit cerul, relatează miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Peste 500 de pompieri, asistaţi de nouă elicoptere, cinci avioane, poliţie şi armată, se luptă cu flăcările pe versanţii inferiori ai Muntelui Parnitha, la periferia oraşului, într-o zonă cu vegetaţie bogată din regiunea Acharnes.

Citește și: Patru morţi şi 20 de răniţi în atacul din Afganistan

”Incendiul face ravagii în continuare, pe un perimetru foarte mare, iar nivelul de căldură este foarte intens”, a declarat un reprezentant al departamentului de pompieri.


În pofida arşiţei şi a vremii sufocante, Observatorul naţional a recomandat populaţiei din oraş să ţină ferestrele închise şi să reducă deplasările în exterior din cauza prezenţei în atmosferă a particulelor dăunătoare.

Temperaturile au depăşit 40 de grade Celsius, însă ministrul adjunct al Protecţiei Civile, Nikos Hardalias, a declarat că situaţia pare să se fi îmbunătăţit uşor miercuri, datorită reducerii intensităţii vântului şi a umidităţii mai ridicate.

Pe un front flăcările erau puternice, însă alte trei zone ale incendiului dădeau semne de atenuare şi nu a fost raportată nicio victimă.

Incendiul a izbucnit marţi în localitatea Varympompi, la o distanţă de 20 de kilometri nord de centrul capitalei Atena. Alimentate de temperaturile deosebit de ridicate, flăcările s-au răspândit în comunităţile învecinate, mistuind case şi maşini şi forţându-i pe locuitori să fugă.

”Slavă Domnului că până în prezent nu am avut pierderi de vieţi umane”, a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis, miercuri dimineaţă, în urma unei vizite în zonele afectate.

Citeşte şi: Un poliţist american a fost UCIS în atacul de lângă Pentagon

Operatorul de distribuţie a energiei electrice IPTO încerca să restabilească alimentarea unor zone din regiunea metropolitană după ce incendiul a produs avarii la reţea.

Europa este afectată de o vară cu fenomene meteorologice extreme, de la inundaţii grave în nord la valuri de caniculă intensă şi incendii în zona mediteraneană, unde Grecia şi Turcia s-au luptat în ultima săptămână cu mai multe focare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.