Australia se va confrunta cu mega-secete care vor dura zeci de ani 

Publicat:

Australia se va confrunta cu mega-secete care vor dura zeci de ani

Australia ar putea să se confrunte în curând cu o serie de mega-secete care vor dura timp de mai multe decenii, au avertizat autorii unui studiu, informează Xinhua.

Într-un nou studiu, cercetătorii de la Australian National University (ANU) au folosit mai multe modele climatice pentru a simula secetele care s-au produs în Australia între anii 850 şi 2000, pentru a determina modul în care aceste fenomene ar putea evolua în viitor.


Ei au descoperit că secetele din sud-vestul şi estul Australiei din secolul al XX-lea au fost în medie mai lungi decât cele din perioada preindustrială şi au avertizat că Australia s-ar putea confrunta în curând cu mega-secete care vor dura până la 20 de ani, cu efecte care sunt exacerbate de schimbările climatice.

“Una dintre descoperirile făcute de studiul nostru este că va fi posibil ca secetele din Australia să fie mult mai lungi decât oricare dintre secetele cu care ne-am confruntat în trecutul recent. Secetele care continuă timp de 20 de ani sau chiar mai mult reprezintă ceva la care ar trebui să ne aşteptăm că se va întâmpla”, a declarat marţi, într-un comunicat de presă, Gregory Falster, coautor principal al studiului realizat de Research School of Earth Sciences din cadrul ANU.

“Mega-secetele fac parte din variaţiile naturale ale climei Australiei. Însă, în mod îngrijorător, lor li se adaugă de acum şi schimbările climatice cauzate de om, ceea ce probabil că sporeşte şansele ca următoarea mega-secetă să aibă loc aici”, a adăugat el.

Potrivit studiului, o mega-secetă este o secetă excepţional de severă, de lungă durată şi extinsă.

Cercetătorii şi-au concentrat eforturile asupra bazinului Murray-Darling, cea mai mare zonă agricolă din Australia, care include părţi din statele Australia de Sud, New South Wales, Victoria, Queensland şi Teritoriul Capitalei Australiene (ACT).

Ei au constatat că schimbările climatice provocate de om contribuie deja la apariţia unor secete mai lungi în acest bazin hidrografic, precum şi în sud-vestul Australiei, şi că aceste regiuni ar putea să se confrunte cu viitoare scăderi ale cantităţilor de precipitaţii din cauza schimbărilor climatice, ceea ce ar creşte riscul de secetă.

Pentru a reduce impactul secetelor viitoare, cercetătorii au declarat că australienii ar trebui să fie pregătiţi cu planuri de stocare şi gestionare a apei şi cu reţele de sprijin comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de incidente la alegerile locale noi și parțiale în nouă localități

Zeci de incidente la alegerile locale noi și parțiale în nouă localități În urma alegerilor locale noi și parțiale în cele nouă localități din Republica...

Un chiriaș a ucis gazdele – mama și fiul – cu toporul

Un chiriaș a ucis gazdele - mama și fiul -  cu toporul O crimă săvârșită cu deosebită cruzime a bulversat raionul Drochia la sfârșitul anului...

Picioarele umflate? Cinci alimente și băuturi care ar putea cauza astfel de probleme

Picioarele umflate? Cinci alimente și băuturi care ar putea cauza astfel de probleme Deși cauzele umflării picioarelor și gleznelor sunt diverse, există cu siguranță și...

Reforma justiției și combaterea corupției sunt cele mai importante angajamente pe care R. Moldova și le-a asumat față de cetățeni. Urmează să avem condamnări...

Reforma justiției și combaterea corupției sunt cele mai importante angajamente pe care R. Moldova și le-a asumat față de cetățeni. Urmează să avem condamnări...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.