StiripesurseDiasporaAustria redeschide şcolile, dar elevii şi profesorii vor fi testaţi de...

Austria redeschide şcolile, dar elevii şi profesorii vor fi testaţi de trei ori pe săptămână

Publicat:

Deşi trece prin valul cinci al pandemiei, Austria îşi menţine planul ca odată cu terminarea vacanţei şcolile să se deschidă luni cu prezenţă fizică, dar trei teste de COVID-19 săptămânale vor fi obligatorii pentru elevi şi profesori, dintre care două vor trebui să fie teste PCR, informează agenţia EFE, potrivit agerpres

Directoarea generală pentru sănătate publică din Austria, Katharina Reich, a declarat că închiderea şcolilor va fi ”ultima soluţie” pe care ar lua-o, dar nu o exclude.

Citește și : Amenzi usturătoare pentru italienii care nu respectă noile măsuri antiepidemice

Circa 85% dintre cadrele didactice austriece sunt vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă, în timp ce în rândul elevilor cu vârste între 12 şi 17 ani rata imunizării – prin vaccinare sau trecere prin boală – era de circa 55% la sfârşitul lunii decembrie.

Elevii şi profesorii vor trebui să poate permanent o mască FFP2. Ca măsură de precauţie suplimentară, guvernul austriac le-a cerut părinţilor să-şi testeze copiii cu o probă PCR în acest weekend de dinaintea redeschiderii şcolilor. Testele PCR sunt gratuite în Austria.


Citește și : ‘Oricare ar fi soluţia privind Ucraina, ea trebuie să nu ocolească Europa’

Vineri au fost confirmate în această ţară 8.786 noi cazuri de COVID-19. Presiunea asupra sistemului sanitar începe totuşi să scadă ca rezultat al lockdown-ului institui între 22 noiembrie şi 11 decembrie, numărul pacienţilor COVID-19 internaţi fiind de 929, dintre care 278 la ATI, mai puţin de jumătate faţă de situaţia din noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.