StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile de la Chişinău vor raporta dezinformarea la Meta și Google

Autorităţile de la Chişinău vor raporta dezinformarea la Meta și Google

Publicat:

Centrul pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării (CCSCD), condus de Ana Revenco, a transmis o scrisoare oficială către ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, prin care anunță că R. Moldova va raporta direct către giganții tehnologici internaționali conținutul considerat „dezinformare, manipulare a informațiilor și ingerințe străine”.

Potrivit documentului, Centrul a fost desemnat punct focal de legătură cu Meta Platforms, Inc. și Google LLC, având rolul de a transmite sesizările instituțiilor moldovene către moderatorii platformelor Facebook, Instagram, YouTube, precum și către serviciile Google Play și Google ADS.

Citeşte şi: Ministerul Justiției dezminte declarațiile făcute de avocatul lui Plahotniuc – Stiripesurse.md

Sesizările trebuie să includă referințe la politicile comunitare ale platformelor vizate și la dispozițiile corespunzătoare din legislația națională, pentru ca acestea să poată fi procesate și transmise mai departe.

Scrisoarea a devenit publică după ce a fost difuzată pe canalul de Telegram SPPOT, administrat de jurnalistul Dmitri Cîrîcu, care a subliniat că mecanismul propus „seamănă cu un canal oficial de cenzură, unde statul dictează platformelor ce să blocheze”.


În scrisoare, CCSCD avertizează că dezinformarea a crescut în intensitate și are consecințe grave asupra societății moldovenești, de la securitate la sănătate. Documentul arată că efectele cele mai nocive sunt diminuarea încrederii publicului în dovezi factologice, amplificarea diviziunilor sociale și subminarea rezilienței societale.

Misiunea Centrului este reglementată de Legea nr. 242/2023, care prevede consolidarea eforturilor interinstituționale de prevenire și combatere a dezinformării și a campaniilor coordonate de manipulare informațională.

„Eu consider că autoritățile trebuie să depună mai mult efort pentru a combate propaganda și dezinformarea. La această etapă nu văd o problemă în măsurile anunțate de Centru, însă este foarte important să fie clar stabilit ce înseamnă propagandă și dezinformare, ce anume va fi monitorizat și ce va fi blocat. Sub aceste acțiuni nu trebuie să cadă simple postări critice la adresa guvernării sau opinii legitime ale cetățenilor”, a declarat jurnalista.

Cornelia Cozonac a reamintit că au existat cazuri în care jurnaliști sau organizații media au fost blocați pe Facebook doar pentru că distribuiseră investigații despre corupție sau propagandă, fără ca acestea să conțină conținut dăunător.

„Există întotdeauna riscul de a aluneca spre cenzură, dar Republica Moldova are nevoie de acțiuni concertate pentru a proteja spațiul informațional. Este nevoie de reguli clare, transparență și colaborare între autorități, presă și societatea civilă, pentru a consolida rezistența cetățenilor în fața propagandei și dezinformării”, a conchis Cornelia Cozonac.

Expertul comunității Watchdog, Andrei Curăraru, consideră că mecanismul este binevenit, dar trebuie implementat cu reguli clare.

„Această inițiativă este una întârziată, dar necesară, pentru că Republica Moldova este una dintre țintele predilecte ale dezinformării. Datele arată că în rețea circulă de câteva zeci de ori mai multă propagandă decât în alte state europene. Este clar că trebuie stabilit un mecanism transparent de raportare a știrilor false, pentru a evita abuzurile”, a spus Curăraru.

El a subliniat că statul trebuie să devină un partener previzibil pentru companiile transnaționale, lucru benefic în contextul apropierii de Uniunea Europeană. Totuși, capacitatea autorităților de a monitoriza este limitată, motiv pentru care trebuie atrași și parteneri din societatea civilă.

„Există riscul ca acest mecanism să fie perceput ca o formă de cenzură. Însă foarte multe pagini anonime promovează constant narațiuni proruse. De aceea, este important ca statul să garanteze proceduri transparente și să asigure posibilitatea de reacție pentru jurnaliști și cetățeni”, a adăugat expertul.

Curăraru a atras atenția și asupra faptului că relația cu marile rețele sociale este complicată: „Meta răspunde adesea tardiv sau chiar deloc la solicitările de blocare a conținuturilor nocive. Prin urmare, un mecanism intermediar, în care centrul să aibă rol de coordonare și de transmitere a sesizărilor, este absolut necesar.”

În opinia sa, educația mediatică rămâne o strategie esențială pe termen lung.

„Nu putem să mizăm doar pe educație sau doar pe blocarea paginilor – e nevoie de acțiuni coordonate. Important este ca mecanismul de raportare să fie transparent și explicat în detaliu societății”, a concluzionat Andrei Curăraru.

cd2b4a45eac997bcce21d8cc255f31e7

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.