StiripesurseDiasporaAutorităţile franceze modifică modul de raportare a agresiunilor, după ce sute...

Autorităţile franceze modifică modul de raportare a agresiunilor, după ce sute de victime s-au plâns de atitudinea poliţiei

Publicat:

Femeile din Franţa care sunt victime ale unor agresiuni sexuale sau violenţe domestice nu vor mai fi nevoite să raporteze respectiva agresiune la un comisariat de poliţie, în cadrul unei iniţiative care le permite poliţiştilor să efectueze vizite la domiciliul victimelor, iniţiativă lansată ca urmare a plângerilor privind comportamentul poliţiei, relatează joi dpa, potrivit agerpres.

De la sfârşitul acestui an, unii ofiţeri vor putea prelua detaliile legate de agresiune într-un cadru privat şi nu la secţia de poliţie, a indicat miercuri ministrul de interne Gerald Darmanin.

Citeşte şi: Israelul a bombardat Siria! Patru oameni au fost ucişi – Black News

Iniţiativa a fost lansată după un val de proteste pe plan naţional din partea femeilor privind modul neadecvat în care au fost tratate la secţii.

Trebuie luate toate măsurile pentru a îmbunătăţi situaţia femeilor, a subliniat Darmanin în faţa Adunării naţionale.


Problema a ajuns în atenţia publică în urma unor acuzaţii referitoare la o secţie de poliţie din Montpellier, ce au determinat militanţii pentru drepturile femeilor să facă apel în social media la îmbunătăţirea modului în care sunt tratate acestea.

Sute de femei s-au plâns că poliţiştii le-au pus întrebări umilitoare şi au făcut remarci ofensatoare atunci când au depus plângerile. Întrebările poliţiştilor s-au concentrat pe felul cum erau îmbrăcate femeile, dacă au suferit realmente vreo durere ori de ce nu au ţipat.

Ministrul de interne a menţionat că se va face o anchetă asupra celor petrecute la comisariatul de poliţie din Montpellier.

Citeşte şi: ATAC cu arcul în Norvegia! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

Pe 23 septembrie, Anna Toumazoff, militantă care a dezvăluit violenţe sexuale produse la Institutul de studii politice sau comise de şoferi Uber în timpul curselor, a publicat pe Instagram mărturia unei tinere de 19 ani despre care a spus că este nepoata unei prietene şi care a declarat că a fost violată pe 9 septembrie în oraşul din sudul Franţei. “În seara respectivă aştepta tramvaiul pentru a merge acasă, băuse şi a acceptat să o însoţească cu scooterul un bărbat care a urmărit-o şi care a violat-o în holul blocului”, a relatat militanta, potrivit France TVinfo.

A doua zi, victima a vrut să depună plângere la comisariatul din Montpellier împreună cu mama sa, dar a fost refuzată, fiind majoră, iar poliţista care a primit-o i-ar fi spus: “dacă băusei, nu aveai cum să spui nu” şi, mai mult, a întrebat-o dacă “a simţit plăcere”. Plângerea ar fi fost clasată pe 21 septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.