StiripesurseDiasporaAutorităţile locale din Berlin interzic drapelele Rusiei şi Ucrainei la aniversarea...

Autorităţile locale din Berlin interzic drapelele Rusiei şi Ucrainei la aniversarea încheierii celui de-al Doilea Război Mondial

Publicat:

Autorităţile locale din Berlin au interzis vineri expunerea drapelelor Rusiei şi Ucrainei la cele trei monumente sovietice din capitala germană, în timpul ceremoniilor care vor marca săptămâna viitoare încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, informează dpa, potrivit agerpres.   

La cele trei memoriale – din cartierele Treptow şi Tiergarten şi din parcul Schoenholzer Heide – nu va fi permisă nici interpretarea sau redarea unor marşuri sau a altor piese muzicale militare.

Citește și : Nivelul ridicat al apei ameninţă un baraj de lângă centrala nucleară din Zaporojie

Poliţia berlineză a precizat că măsurile au fost luate pentru a permite “comemorarea cu demnitate a soldaţilor căzuţi ai Uniunii Sovietice de atunci” – respectul pentru ceremonii trebuie asigurat “în contextul actualului război ruso-ucrainean”. Sunt interzise activităţile prin care s-ar aproba sau elogia războiul din Ucraina, “din cauza situaţiei curente”.

Senatul Berlinului – executivul oraşului-land german – a comunicat că intenţionează să împiedice orice contrapunere a războiului actual din Ucraina cu comemorarea celor care şi-au pierdut viaţa în luptele de acum peste trei sferturi de secol.


Ca şi anul trecut, restricţiile nu li se aplică veteranilor din cel de-al Doilea Război Mondial şi diplomaţilor.

Interdicţiile similare impuse în 8 şi 9 mai anul trecut au fost criticate dur de ambasadorul ucrainean în Germania, reaminteşte dpa.

Citește și : Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden vizitează Arabia Saudită

Germanii şi multe alte naţiuni europene marchează finalul conflagraţiei mondiale în Vechiul Continent pe 8 mai, iar Rusia continuă tradiţia Uniunii Sovietice, aniversând data de 9 mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.