StiripesurseSintezeAutorităţile saudite resping un video oficial în care feminismul este numit...

Autorităţile saudite resping un video oficial în care feminismul este numit ‘extremism’

Publicat:

Autorităţile saudite s-au distanţat de un video oficial care a stârnit controversă şi în care feminismul, homosexualitatea şi ateismul sunt calificate drept idei “extremiste”, într-o ţară în care încearcă să scape de imaginea ultraconservatoare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Agenţia de securitate a statului a difuzat în weekendul trecut acest video de animaţie pe Twitter. Ulterior, postarea de pe reţeaua de socializare a fost eliminată.

Citește și : Ion Chicu, candidatul propus de Dodon pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova

Video-ul conţine “numeroase erori”, a precizat agenţia de securitate, care a lăsat de înţeles că autorii lor vor face obiectul unei anchete, conform unui comunicat publicat marţi seară de agenţia de presă oficială saudită SPA.

Acest organism a respins totodată un articol publicat în Al-Watan, un cotidian local, conform căruia există feministe închise şi supuse unor lovituri de bici – o pedeapsă aplicată în sistemul penal saudit.


Comisia pentru drepturile omului din regat a subliniat la rândul său că “feminismul nu este criminalizat” şi că această instanţă acordă “cea mai mare importanţă drepturilor femeilor”.

Cele două comunicate nu menţionează nici homosexualitatea, nici ateismul, două infracţiuni penale pasibile de pedeapsa cu moartea în această ţară care practică o versiune ultra-rigoristă a legii islamice.

Video-ul a atras critici din partea ONG-urilor, în special Amnesty International, care l-a calificat ca fiind “extrem de periculos” pentru “drepturile la libertatea de expresie şi la viaţă, libertatea şi securitatea în ţară”.

Citește și : Florence Parly: Statele europene ar trebui să constituie un ‘pilon’ în cadrul NATO

Sub impulsul prinţului moştenitor Mohammad bin Salman, Arabia Saudită a intrat într-un vast program de reforme care cuprinde a relaxare a interdicţiilor care vizează femeile, în special acces la permis de conducere şi la posibilitatea de a obţine un paşaport fără aprobarea unui tutore masculin.

Însă guvernul a accentuat de asemenea represiunea împotriva disidentelor şi militantelor feministe, dintre care 12 sunt în continuare închise şi, în cazul unora, supuse torturii, potrivit familiilor lor şi organizaţiilor de apărare a drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.