StiripesurseExterneAutorităţile talibane din Afganistan dau asigurări că femeile au voie să...

Autorităţile talibane din Afganistan dau asigurări că femeile au voie să vorbească între ele

Publicat:

Autorităţile talibane din Afganistan afirmă că “o femeie poate vorbi cu o altă femeie”, dezminţind în acest fel informaţiile care au circulat recent cu privire la o astfel de interdicţie.

Reacția lor vine după ce s-a vehiculat că această interdicție ar fi fost impusă de Ministerul pentru propagarea virtuţii şi prevenirea viciului (PVPV), informează AFP, potrivit Agerpres.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

“O femeie poate vorbi cu o altă femeie, femeile trebuie să interacţioneze între ele în societate, femeile au nevoi”, a declarat Saiful Islam Khyber, purtătorul de cuvânt al ministerului afgan.

Recent, articole din presa afgană în exil şi media internaţionale susţineau, invocând o înregistrare sonoră, că ministrul PVPV, Mohammad Khalid Hanafi, a interzis femeilor să îşi vorbească.


Este o “idioţenie lipsită de logică“, a replicat Khyber. Aceste fragmente se refereau la “excepţii”, a adăugat el, afirmând că ministrul evocase cazul specific al femeilor care se roagă, incitându-le pe acestea din urmă că nu vorbească cu voce tare în acel moment.

Organizaţia Naţiunilor Unite îi acuză pe talibani că au instaurat un “apartheid de gen” după revenirea lor la putere în 2021, alungând progresiv femeile din spaţiul public.

În prezent, femeile afgane nu pot studia mai mult de nivelul primar, nu se pot plimba în parcuri, să meargă la sălile de sport, saloanele de înfrumuseţare, nici practic să iasă din casă fără însoţitor.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

O recentă lege le interzice să cânte sau să recite poezii, în virtutea, la fel ca în cazul altor directive, unei aplicări ultra-riguroase a legii islamice.

Unele posturi de radio sau televiziuni locale au încetat de asemenea să difuzeze voci feminine.

Cu toate acestea, guvernul taliban susţine că legea islamică “garantează” dreptul femeilor în Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.