StiripesurseDiasporaAutorul atacului armat dintr-un centru comercial din Copenhaga, internat într-o unitate...

Autorul atacului armat dintr-un centru comercial din Copenhaga, internat într-o unitate psihiatrică închisă

Publicat:

Autorul atacului armat dintr-un centru comercial din Copenhaga a fost internat într-o unitate psihiatrică luni, sănătatea mintală a tânărului de 22 de ani aflându-se acum în centrul anchetei, relatează AFP, potrivit agerpres

Îmbrăcat într-un tricou albastru, suspectul arestat la puţin timp după atacul armat a compărut luni în faţa unui judecător într-un tribunal din capitala daneză, fiindu-i aduse la cunoştinţă acuzaţiile împotriva sa: uciderea a trei persoane, între care doi adolescenţi, şi şapte tentative de crimă.

Citește și : Lukaşenko amenință cu represalii militare împotriva oricui ar ataca Belarusul

După o audiere de două ore a fost dispusă plasarea sa în detenţie provizorie pentru o perioadă de 24 de zile într-o “unitate pshiatrică închisă”. La solicitarea procurorului şi cu acordul apărării, decizia a fost însoţită de examinarea stării sale de sănătate mintale.

Poliţia a anunţat luni dimineaţă că suspectul, descris ca un danez “get-beget”, era cunoscut cu antecedente psihiatrice.


Potrivit radioteleviziunii naţionale DR, care citează mai multe surse anonime, atacatorul ar fi încercat să sune la o linie de ajutor psihologic cu puţin timp înainte de petrecerea faptelor, ceea ce autorităţile nu au dorit să confirme.

Atacul, comis în principal cu o puşcă, s-a soldat cu trei morţi şi 30 de răniţi, între care patru în stare gravă, şi a avut loc în marele centru comercial Fields, situat între centrul Copenhagăi şi aeroportul capitalei.

Drama s-a produs într-un weekend plin de evenimente în ţara scandinavă, între plecarea în Turul Franţei şi revenirea festivalului muzical Roskilde, după doi ani de anulări din cauza COVID-19.

“Cred că rareori am trăit un contrast atât de violent ca ieri (duminică – n.r.)”, a recunoscut şefa guvernului danez Mette Frederiksen, venită să aducă un omagiu victimelor la locul atacului luni la prânz.

“Bineînţeles vor apărea discuţii foarte justificate (…) în legătură cu armele utilizate, în legătură cu psihiatria (…). Dar astăzi cred că trebuie să aducem un omagiu victimelor, să ne arătăm simpatia, ajutorul şi susţinerea şi să-i sprijinim pe toţi aceia care au fost afectaţi”, a declarat ea în faţa camerelor.

Primăria din Copenhaga a anunţat că pregăteşte o ceremonie de omagiere a victimelor.

Identitatea celor trei persoane ucise – un bărbat de 47 de ani, un adolescent şi o adolescentă de 17 ani – precum şi răniţi de vârste şi sexe diferite sugerează că “este vorba despre victime alese la întâmplare”, a explicat şeful anchetei, Soren Thomassen.

“Nimic nu indică din ceea ce am găsit că este vorba despre un act terorist”, a estimat el, precizând că atacatorul a acţionat singur.

Poliţia a confirmat luni dimineaţă autenticitatea înregistrărilor video cu suspectul care au circulat de duminică seară pe reţelele de socializare.

Tânărul în vârstă de 22 de ani – a cărui identitate este cunoscută dar nu a fost făcută publică – apare în imagini mimând gesturi sinucigaşe cu un pistol şi cu o puşcă. El evocă de asemenea un tratament cu un medicament puternic prescris în psihiatrie “care nu funcţionează”.

Conturile de YouTube şi Instagram ale suspectului au fost dezactivate în cursul nopţii, dar video-urile, postate vineri potrivit media daneze, circulă încă pe alte conturi.

Arestarea bărbatului s-a produs fără dificultate în jurul orei locale 17.50 (15.50 GMT) în împrejurimile centrului comercial, la circa un sfert de oră după primele sesizări privind incidentul armat, potrivit poliţiei.

Citește și : Zelenski face apel la sprijin internaţional pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei după încheierea războiului

Patru răniţi prin împuşcare se află în continuare “într-o stare gravă”. Este vorba despre două daneze de 19 şi 40 de ani şi doi suedezi, un bărbat de 50 de ani şi o adolescentă de 16 ani.

Potrivit poliţiei, 23 de persoane au fost de asemenea rănite uşor în momentul mişcării de panică provocate de atacul armat în centrul comercial.

Acesta era foarte frecventat în contextul unui concert, cu 13.500 de spectatori, pe care starul britanic Harry Styles urma să-l susţină în apropiere, pe Royal Arena. Spectacolul a fost anulat în ultimul moment.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.