StiripesurseDiasporaBascii din ETA se pregătesc să anunţe dizolvarea organizaţiei separatiste

Bascii din ETA se pregătesc să anunţe dizolvarea organizaţiei separatiste

Publicat:

Organizaţia separatistă bască ETA se pregăteşte, la mai puţin de un an după ce a depus armele, se pregăteşte să-şi anunţe dizolvarea, un epilog al celor aproape 60 de ani de lupte sângeroase care nu au reuşit să conducă la înfiinţarea unui stat independent în Pirinei, relatează AFP, potrivit news.ro.

Potrivit mai multor surse concordante, Euskadi Ta Askatasuna (Patrie bască şi libertate), căreia îi sunt imputate în mod oficial 829 de asasinate de la înfiinţare pe 31 iulie 1959, în plină dictatură franchistă, urmează să facă acest ultim anunţ până în vară.

Citeşte şi: La un pahar de soju, Kim Jong-Un a glumit pe seama imaginii sale din presa internaţională

După renunţarea la violenţă, în octombrie 2011, ETA a anunţat în aprilie anul trecut ”dezarmarea sa totală” şi a livrat autorităţilor franceze o listă de ascunzători de armament, un gest considerat insuficient de Madrid, care cere organizaţiei să se autodizolve.

În cotidianul basc Gara, pe care-l foloseşte tradiţional drept tribună, ETA anunţa câteva săptămâni mai târziu că a lansat o dezbatere internă cu privire la viitorul său, după care a confirmat, luna trecută, că şi-a chemat membrii să se pronunţe prin vot asupra dizolvării sale.


Această dizolvare va avea o importanţă istorică şi va asocia personalităţi din toate taberele, pentru ca legitimitatea ei să nu fie contestată, promit surse apropiate ETA.

”Iată o organizaţie care este în mare parte dezarmată, în orice caz a predat 3,5 tone de armament. Chiar dacă nu s-a găsit tot în privinţa cantităţii de arme despre care ştim că sunt în circulaţie, există un demers sincer din partea sa, iar ultimul pas aşteptat este dizolvarea sa”, afirmă Samuel Vuelta Simon, procurorul Republicii de la Bayonne (Pyrénées-Atlantiques).

Citeşte şi: Recompensă de 5 milioane de dolari pusă pe capul unui lider taliban

”Cel mai important la dizolvarea ETA este ceea ce se va spune”, a declarat pentru AFP Jean-François Blanco, un apărător al multor membri ETA.

”Trebuie ca ETA să spună clar că regretă soarta victimelor nevinovate”, insistă Blanco, avocatul lui Jean-Noël Etcheverry zis “Txetx”, un activist altermondialist şi un important actor în dezarmarea din aprilie 2017, la Bayonne.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.