StiripesurseDiasporaBelgia îi repatriază pe copiii jihadiştilor din Siria

Belgia îi repatriază pe copiii jihadiştilor din Siria

Publicat:

Belgia va repatria din tabere din Siria aflate sub control kurd şase copii belgieni ai unor jihadişti, rămaşi orfani, a anunţat joi ministrul belgian de finanţe şi de cooperare pentru dezvoltare, Alexander de Croo, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Aceştia sunt copii născuţi în ţara noastră şi care astăzi nu mai au părinţi”, a spus ministrul, la radioul public flamand Radio Een (VRT). El a subliniat că Franţa, Ţările de Jos sau Norvegia au luat recent măsuri similare.

Citeşte şi: Putin se implică în criza din R.Moldova şi anunţă pe cine susţine la Chişinău

Această repatriere, al cărei calendar nu a fost precizat, a fost decisă miercuri într-un consiliu restrâns de miniştri.

După această reuniune, şeful diplomaţiei belgiene, Didier Reynders, a anunţat semnarea unui acord de principiu cu autorităţile din Kurdistanul irakian, ce vizează posibilitatea de a transfera aceşti copii prin frontiera cu Irakul şi oraşul Erbil.


Dintre cei şase orfani, patru au peste zece ani, conform lui Alexander de Croo. Până acum autorităţile belgiene îşi exprimau voinţa de a facilita repatrierea copiilor mai mici de zece ani.

“Aceşti copii sunt singuri în aceste tabere, fără niciun sprijin. Nu se pune problema reprimirii părinţilor care au ales să facă parte din grupări teroriste. Dar aceşti copii nu au avut de ales”, a justificat ministrul.

Citeşte şi: SUA consolidează contingentul militar din Polonia

Potrivit presei belgiene, ar mai fi între 50 şi 60 de copii cu vârsta sub 18 ani în cele trei tabere kurde de la Al-Hol, Roj şi Ain Issa din Siria.

Belgia este una din ţările europene care au furnizat cel mai mare număr de luptători străini în rândurile grupărilor jihadiste contra regimului Assad.

Autorităţile au identificat peste 400 de adulţi belgieni plecaţi din 2012, dintre care circa 150 erau, la finalul lui 2018, consideraţi încă activi pe teren.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.