StiripesurseDiasporaBelgia își cere scuze pentru prima oară miilor de copii metişi

Belgia își cere scuze pentru prima oară miilor de copii metişi

Publicat:

Belgia a prezentat joi oficial şi în premieră scuze pentru “nedreptăţile” suferite de mii de copii metişi, născuţi în Africa din tată belgian şi luaţi de la mamele lor pentru a fi instituţionalizaţi, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“În numele guvernului federal belgian, le prezint scuzele noastre metişilor născuţi în urma colonizării belgiene şi familiilor lor pentru nedreptăţile şi suferinţele pe care le-au îndurat”, a declarat premierul Charles Michel în Camera reprezentanţilor (camera inferioară a parlamentului belgian).

Citește și: Sute de oameni au demonstrat în SUA pentru publicarea raportului lui Robert Mueller

“Doresc totodată să exprim compasiunea noastră faţă de mamele africane cărora le-au fost luaţi copiii”, a adăugat liderul liberal francofon, menţionând că ar vrea ca “acest moment solemn să fie o etapă suplimentară spre conştientizarea acestei părţi a istoriei naţionale” belgiene.

Discursul lui Michel a fost aplaudat îndelung de membri ai asociaţiei “Metişii Belgiei”, veniţi să-l asculte la parlament.


Francois d’Adesky, cofondator al asociaţiei, născut în 1946 dintr-un tată belgian, angajat al unei societăţi miniere, şi o mamă rwandeză, a calificat scuzele statului belgian drept un “eveniment istoric”.

Belgia a fost putere colonială în Congo (astăzi Republica Democratică Congo – RDC, fostul Zair) şi Ruanda-Urundi, până la independenţa lor, survenită în 1960 pentru prima şi în 1962 pentru Rwanda şi Burundi.

Potrivit lui d’Adesky, între 14.000 şi 20.000 de copii metişi s-au născut în aceste ţări în urma relaţiilor dintre colonişti şi femei “indigene”. Cea mai mare parte a acestora nu au fost recunoscuţi de taţii lor şi nu aveau voie să se amestece nici cu albii, nici cu africanii, ceea ce Charles Michel a calificat drept “segregare punctuală”. Îndepărtaţi de restul populaţiei, aceşti copii au ajuns în orfelinate şi internate.

Între 1959 şi 1962, circa o mie dintre ei au fost repatriaţi în Belgia în condiţii controversate, separaţi de mamele lor, dar şi de fraţi şi surori.

“Repartizarea copiilor metişi pe teritoriul Belgiei s-a făcut prin separarea fraţilor şi a dus la pierderi de identitate ca urmare a schimbării numelor şi datelor de naştere”, a spus joi premierul belgian.

Michel a deplâns o “politică de răpiri forţate” şi a evocat “dificultatea extremă” cu care s-au confruntat aceştia pentru a-şi putea reconstrui viaţa în Belgia şi pentru a fi recunoscuţi drept cetăţeni belgieni, nefiind recunoscuţi de tată.

Citește și: Donald Tusk propune o amânare flexibilă a Brexit-ului

Doar 10% dintre copiii metişi au fost recunoscuţi de taţii lor, a menţionat Francois d’Adesky, care a mai relatat că a avut norocul de a fi unul dintre aceştia şi de a se număra printre primii reveniţi în Belgia, în anii 50. “Dar mama a trebuit să rămână la scara avionului şi nu am mai revăzut-o decât după 23 de ani”, a spus d’Adesky pentru AFP.

Declaraţia lui Michel a venit după ce anul trecut parlamentul belgian a adoptat în unanimitate o rezoluţie care a cerut guvernului să prezinte scuze şi să recunoască rolul jucat de Belgia şi Biserica catolică în perioada de ocupaţie colonială.

Controlul belgian asupra actualei RDC a fost în special unul brutal, mai ales între 1885 şi 1908, în timpul regelui Leopold al II-lea. Folosirea sclavilor pentru exploatarea vastelor resurse de cauciuc ale ţării şi răspândirea torturii au costat viaţa a 10 până la 15 milioane de oameni.

Mulţi belgieni nu sunt la curent cu acest trecut complicat, în timp ce un grup de experţi al ONU a conchis în februarie că discriminarea rasială este “endemică” în instituţiile din Belgia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.