StiripesurseȘtirile zileiBiblioteca de sub brad revine pentru al treilea an consecutiv

Biblioteca de sub brad revine pentru al treilea an consecutiv

Publicat:

Guvernul anunță lansarea celei de-a treia ediții a campaniei „Biblioteca de sub brad”.

Citește și: Și-a găsit sfârșitul sub roțile unui camion

În perioada 3-20 decembrie curent, sub bradul din Casa Guvernului, vor fi colectate cărți care vor ajunge la copiii din toată țara.

La campanie sunt invitați să se alăture toți doritorii de a contribui la promovarea lecturii – atât instituții publice și companii, cât și persoane fizice. Cărțile pot fi aduse zilnic, în intervalul orelor 12:00 și 17:00, la Casa Guvernului, intrarea de pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Cărțile adunate în acest an vor fi repartizate în centrele de plasament pentru copii, dar și în spitalele din țară care au amenajate spații dedicate micilor cititori.

Anul trecut, în cadrul campaniei „Biblioteca de sub brad” au fost adunate peste 5500 de cărți, acestea fiind distribuite în peste 50 de biblioteci școlare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tratament inovator pentru migrena cronică, disponibil la Institutul de Medicină Urgentă

Pacienții care suferă de migrenă cronică și cefalee severă, iar tratamentele clasice nu mai dau rezultate, pot beneficia de o nouă metodă terapeutică disponibilă...

Prestatorii de servicii de plată vor fi obligați să informeze clar consumatorii despre comisioane

Prestatorii de servicii de plată vor avea obligația de a informa clar consumatorii cu privire la comisioanele și tarifele aplicate. Un proiect de lege...

Gheorghe Ghidora, numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor

Gheorghe Ghidora a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. Decizia a fost aprobată astăzi de Parlament, cu votul...

Cadourile în bani de la nunți, cumetrii sau alte evenimente ar putea fi impozitate

Cei care primesc bani la nunți, cumetrii sau alte evenimente ar putea fi obligați să îi declare și să plătească impozit. Măsura este prevăzută...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.