StiripesurseȘtirile zileiBilanţul epidemiei de rujeolă din Samoa a crescut la 65 de...

Bilanţul epidemiei de rujeolă din Samoa a crescut la 65 de morţi

Publicat:

Autorităţile guvernamentale din Samoa au confirmat sâmbătă alte două victime asociate epidemiei de rujeolă care afectează această ţară insulară, bilanţul ajungând astfel la 65 de decese de la jumătatea lunii octombrie, relatează Xinhua, potrivit agerpres.

Ministerul Sănătăţii din Samoa a anunţat, printr-un comunicat emis sâmbătă, că 65 de decese au fost înregistrate până în prezent în cadrul epidemiei de rujeolă, 57 dintre victime fiind copii cu vârste sub patru ani. Două dintre aceste decese au fost raportate în ultimele 24 de ore.

Citește și : Presupusul autor al atacului armat la baza militară din Florida era din Arabia Saudită

Ministerul a indicat că echipa de monitorizare a consemnat până în prezent 4.460 de cazuri de rujeolă, dintre acestea 103 în ultimele 24 de ore.

165 de persoane sunt în prezent spitalizate în unităţi medicale de pe teritoriul ţării insulare.


În Samoa a fost declarată stare de urgenţă, toate şcolile fiind închise, iar adunările publice fiind interzise.

Autorităţile au demarat joi o campanie de vaccinare din uşă în uşă. De asemenea, o sistare a serviciilor publice, a activităţilor comerciale şi circulaţiei a fost în vigoare joi şi vineri, vehiculelor private fiindu-le interzisă temporar prezenţa pe drumurile publice pentru a permite lucrătorilor publici să ajute în cadrul campaniei de vaccinare în masă.

Samoa a anunţat sâmbătă că aproape 90% din populaţia care poate fi vaccinată a fost imunizată împotriva acestei boli, informează Reuters.

Conform Radio New Zealand (RNZ), se crede că focarul de rujeolă din Pacific îşi are originea în Noua Zeelandă, însă în prezent afectează şi alte ţări, printre care Fiji şi Tonga.

Samoa a fost cel mai puternic afectată de acest focar de rujeolă din cauza ratelor mici de vaccinare, variind între 28 şi 40 %, potrivit UNICEF.

Citește și : Amendă de 3,6 milioane de euro pentru Facebook în Ungaria

Noua Zeelandă şi alte state şi organizaţii, printre care UNICEF, au trimis mii de doze de vaccin, accesorii medicale şi personal pentru a ajuta în cadrul acestei epidemii.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat săptămâna aceasta că aproape 10 milioane de persoane au fost infectate cu rujeolă în 2018, fiind înregistrate 140.000 de decese, majoritatea copii. Tabloul pentru 2019 este mai grav, a indicat OMS, datele provizorii consemnate până în noiembrie prezentând o triplare a numărului de cazuri în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.