StiripesurseDiasporaBilanţul inundaţiilor din sud-estul Franţei a ajuns la şase morţi

Bilanţul inundaţiilor din sud-estul Franţei a ajuns la şase morţi

Publicat:

Bilanţul victimelor inundaţiilor înregistrate în sud-estul Franţei pe 2 octombrie a crescut la şase, după descoperirea corpului unuia dintre cei doi pompieri daţi dispăruţi în urma intemperiilor, au informat joi pompierii, potrivit AFP, scrie agerpres.

Bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost găsit în râul Var, în apropierea localităţii Carros, la peste 80 de kilometri de locul unde fusese luat de ape, au declarat pompierii din Alpes-Maritimes (sud-est) .

Citește și : După ce a învins COVID-ul, cel mai populat oraş din Noua Zeelandă revine la normalitate

Şase persoane sunt în continuare date dispărute şi despre alte 13 se crede că lipsesc. Intemperiile au făcut, de asemenea, două victime în Italia, în Valea Aosta şi în Piemont.

Pompierul se afla alături de un coleg pe un drum din comuna Roquebilliere, în valea râului Vesubie (la nord de Nisa), pentru a efectua operaţiuni de salvare atunci când vehiculul în care se aflau a fost luat de apele ieşite din matcă.


“Toate gândurile mele sunt alături de familia sa şi de colegii săi care continuă să fie mobilizaţi alături de populaţie”, a scris pe Twitter ministrul francez de interne Gerald Darmanin.

Citește și : Medicul lui Trump spune TOT despre starea de sănătate a președintelui american

Ploi torenţiale s-au abătut asupra văilor râurilor Vesubie, Tinee şi Roya, distrugând drumuri, case şi infrastructura electrică.

Joi mai multe zone din valea râului Roya erau încă izolate, însă un prim tren de călători a reuşit să ajungă în satele Fontan şi Saorge, inaccesibile pe şosea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.