StiripesurseExterneBoiko Borisov iese din SILENZIO STAMPA

Boiko Borisov iese din SILENZIO STAMPA

Publicat:

Premierul bulgar Boiko Borisov, care refuza să mai stea de vorbă cu media după valul de manifestaţii din vară, a produs o surpriză joi acceptând să răspundă la întrebări, după ce a dat buzna într-o conferinţă de presă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Fără să fi fost anunţat, Boiko Borisov s-a autoinvitat printre consilierii săi şi ministrul Sănătăţii pentru a-şi arăta fermitatea în faţa pandemiei de coronavirus, în contextul în care în ultimele zile a fost evocată o relaxare a restricţiilor pe fondul acalmiei crizei sanitare.

Citește și: Coronavirusul MUTANT face prăpăd în Portugalia

“Singurul compromis la care ţin vizează educaţia”, a declarat el, anunţând o reluare a cursurile în colegii şi licee. În schimb, restaurantele, cafenelele şi centrele comerciale rămân închise.

Bulgaria are în continuare o rată a mortalităţii ridicată, chiar dacă numărul de noi cazuri scade, şi noile variante ale coronavirusului stârnesc îngrijorare.


Borisov a plecat rapid, dar acum le-a răspuns jurnaliştilor, spre deosebire de 7 ianuarie, când a reapărut în faţa media bulgare pentru prima dată după 10 iulie 2020.

“Suntem ca o mică oază” în Europa, a insistat el, invocând “măsurile dure, crude” din alte locuri.

“Protejăm la maximum sănătatea psihică în Bulgaria”, potrivit lui Borisov, în contextul în care nu există nicio restricţie de circulaţie.

Premierul, care s-a infectat în toamnă cu COVID-19, a fost întrebat despre apariţiile sale fără mască şi despre nerespectarea distanţării în înregistrări video postate pe contul său de Facebook, în care poate fi văzut mergând prin ţară la volanul maşinii sale 4X4 pentru a se întâlni cu oamenii.

“Oamenii sunt cei care vin spre mine (…) Dar dacă se apropie cineva, îl resping”, a afirmat Borisov, cunoscut pentru felul să direct de a vorbi.

Citește și: UE salută revenirea SUA în Acordul de la Paris

În privinţa purtării măştii, el a recunoscut că nu a respectat întotdeauna asta, dar că este pregătit să plătească o amendă.

Extrem de comunicativ înaintea de declanşarea protestelor, Borisov s-a bucurat de o cotă de popularitate ridicată de la venirea sa la putere în 2009, ocupând de atunci postul de prim ministru cu doar câteva întreruperi.

În interviuri şi vizite, el se arăta deschis către media, însă a schimbat brusc tactica în luna iulie, când au izbucnit masive proteste anticorupţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.