StiripesurseDiasporaBoiko Borisov : Securitatea şi stabilitatea în Europa sunt priorităţile preşedinţiei...

Boiko Borisov : Securitatea şi stabilitatea în Europa sunt priorităţile preşedinţiei UE în acest semestru

Publicat:

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a prezentat miercuri Parlamentului European, reunit la Strasbourg, priorităţile preşedinţiei Uniunii Europene asigurate în acest semestru de ţara sa. El a menţionat securitatea şi stabilitatea în Europa, vestul Balcanilor şi competenţele digitale, informează BTA.

“Într-un an, Bulgaria a reuşit să reducă la zero presiunea migraţiei. La frontiera bulgaro-turcă, am arătat cum, prin solidaritate şi asistenţă europeană, cu eforturile statului şi prin acordul cu Turcia, am limitat la minimum presiunea migraţiei”, a afirmat Borisov. În relaţiile Uniunii cu Turcia, deşi este nevoie de o susţinere fermă a statului de drept şi a libertăţii presei, trebuie continuată aplicarea acordurilor între Bruxelles şi Ankara, deoarece Turcia se ocupă de milioane de migranţi, a adăugat premierul. Preşedinţia bulgară va încerca să rezolve cu tact şi diplomaţie problema alocării pe viitor a migranţilor, a promis el, conform agerpres .

În privinţa perspectivelor pentru vestul Balcanilor, Bulgaria a propus o opţiune fără riscuri pentru UE. “Ştim că în mandatul actualei Comisii Europene nu vor fi primite în UE alte ţări din Balcani. În acelaşi timp, însă, ar trebui să le spunem foarte clar şi cinstit ce speranţe pot avea privind integrarea europeană. Acum este momentul să facem asta”, a apreciat Borisov. El a oferit relaţiile dintre Bulgaria şi Macedonia ca pe un exemplu de rezolvare a problemelor bilaterale, fără a le aduce în faţa Uniunii Europene. Cele două ţări au semnat un acord de prietenie, bună vecinătate şi cooperare, iar premierul bulgar şi-a exprimat speranţa că un proces similar va fi dus la bun sfârşit şi în relaţiile dintre Skopje şi Atena. “Acest lucru creează perspective pentru NATO şi UE”, a arătat el.

Citește și : Chile : Papa Francisc condamnă violența indigenilor

Menţionând divergenţele de opinii în privinţa sancţiunilor UE împotriva Rusiei, Borisov a declarat: “Vom căuta normalizarea relaţiilor (cu Rusia), dar aceasta depăşeşte pragul posibilităţilor noastre: trebuie să fie o decizie a întregii Uniuni Europene”.


În privinţa bugetului UE, Bulgaria contează pe Parlamentul European. Liderul de la Sofia a subliniat importanţa politicii agricole comune şi a politicii de coeziune a Uniunii, care – a insistat el – trebuie continuată în următorul cadru financiar multianual.

Borisov a mai afirmat că ţara sa este pregătită să intre în anticamera zonei euro, deoarece are o creştere economică anuală de 4%, o rată a şomajului de 6%, rezerve financiare importante, iar inflaţia este zero.

În privinţa apărării comune, premierul bulgar a remarcat că UE reacţionează în general post factum la evenimentele care au loc în contextul provocărilor geopolitice actuale.

Boiko Borisov prezentase deja priorităţile preşedinţiei bulgare a Uniunii Europene şi marţi, în grupul Partidului Popular European, cel mai mare din Parlamentul European.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.