StiripesurseDiasporaBoris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Boris Johnson: Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie

Publicat:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat, după convorbirea avută cu preşedinta Comisiei Europene, la care a fost hotărât ca discuţiile privind un acord comercial post-Brexit să continue, că cele două părţi sunt încă departe pe subiectele cheie şi că, dacă este necesar, vor fi aplicate regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO), scrie news.ro.  

Johnson a declarat jurnaliştilor: „Suntem încă foarte îndepărtaţi pe problemele cheie”.

Citește și : Pfizer și Moderna vor avea venituri de 32 miliarde de dolari din vaccinul anti-Covid doar în 2021

El a spus că este „foarte fericit” să vorbească cu alte capitale europene şi a reiterat: „Cel mai probabil acum este că trebuie să ne pregătim pentru termenii WTO, termenii comerciali cu Australia”.

Un Brexit în stilul termenilor comerciali pe care Marea Britanie i-a stabilit cu Australia ar însemna unul fără acord cu UE, astfel că Regatul va avea schimburi comerciale cu Uniunea în baza regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.


„Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie – schimburi comerciale sub termenii WTO, dacă suntem nevoiţi”, a spus Johnson. „Nu vrem să se ajungă la asta. Vom încerca din toate puterile”, a completat prim-ministrul.

El a precizat că încă poate fi ajuns la un acord „dacă partenerii noştri îl vor”.

„Marea Britanie nu poate fi blocată în orbita reglementărilor UE şi este evident că trebuie să recuperăm controlul asupra domeniului pescuitului. Deci, acestea sunt aspectele: cred că este foarte clar despre ce vorbeşte Mareea Britanie”.

Johnson a subliniat că discuţiile cu UE vor continua. El a spus că a emis din nou oferta de a discuta cu „alte capitale”, dar a spus că CE este „foarte hotărâtă” să menţină negocierile între Regat şi Comisie.

Citește și : Emmanuel Macron se întâlneşte luni la Palatul Elysée cu Charles Michel, Ursula von der Leyen și Pedro Sanchez

Prim-ministrul a adăugat că Marea Britanie a făcut „pregătiri uriaşe” pentru a părăsi Blocul Comunitar fără un acord. El i-a îndemnat pe cetăţeni să acceseze gov.uk/transition pentru a afla „tot ce trebuie să facă” până la 1 ianuarie.

„Indiferent de ce se întâmplă, Marea Britanie va fi foarte bine”, a conchis el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.