StiripesurseDiasporaBoris Johnson: Viitorul Parlament britanic se va întruni la 17 decembrie

Boris Johnson: Viitorul Parlament britanic se va întruni la 17 decembrie

Publicat:

Parlamentul britanic rezultat în urma alegerilor legislative anticipate prevăzute la 12 decembrie urmează să se reunească la 17 decembrie, a promis luni, într-un comunicat, premierul britanic în exerciţiu Boris Johnson, relatează Reuters, potrivit news.ro .

În cazul unei victorii a Partidului Conservator, Guvernul preconizează să-şi prezinte programul legislativ în tradiţionalul discurs al reginei la 19 decembrie, promite Johnson, hotărât să avanseze rapid şi să realizeze Brexitul până la 31 ianuarie.

Citește și : Merkel dezminte schimbul aprins de replici cu Macron cu privire la NATO

Johnson a promis să prezinte în Parlament, înainte de Crăciun, legislaţia în vederea punerii în aplicare a acordului retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) pe care l-a încheiat cu Bruxellesul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.