StiripesurseExterneBosnia relaxează restricţiile impuse bătrânilor şi copiilor

Bosnia relaxează restricţiile impuse bătrânilor şi copiilor

Publicat:

Federaţia croato-bosniacă autonomă din Bosnia a relaxat vineri restricţiile care le interziceau bătrânilor şi copiilor să iasă din casă pentru a stopa răspândirea coronavirusului, după ce principală instanţă a ţării a decis că respectivele măsuri încălcau constituţia, relatează Reuters, potrivit agerpres.

De vineri, persoanele de peste 65 de ani vor putea să-şi părăsească locuinţele între orele 09.00 şi 13.00 luni, miercuri şi vineri. Tinerii şi copiii de sub 18 ani vor putea să iasă din case între orele 14.00 şi 20.00 marţi, joi şi sâmbătă, a decis comitetul de criză din regiune.

Citeşte şi: 186.462 de oameni au fost răpuşi de coronavirus

Distanţarea socială şi alte măsuri de protecţie vor trebui să continue să fie respectate, a adăugat sursa citată.

Bosnia a înregistrat oficial 1.421 de cazuri şi 55 de decese de COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus.


În urma unui apel depus de un grup de cetăţeni, Curtea constituţională din Bosnia a decis în această săptămână că drepturile acestor categorii de persoane au fost încălcate în conformitate cu legea fundamentală şi Convenţia europeană pentru drepturile omului.

Comitetul de criză a anunţat că ar putea adopta în curând noi decizii pentru a redeschide parţial economia, cu condiţia să nu crească abrupt numărul de cazuri, cel al spitalizărilor sau al pacienţilor internaţi la terapie intensivă. Pe de altă parte, măsurile de izolare ar putea fi reintroduse dacă va fi necesar.

Citeşte şi: Cehia elimină o restricţie importantă de călătorie

Chiar şi înainte de pandemia de COVID-19, sistemul sanitar din Bosnia era într-o stare foarte proastă, notează Reuters. Un mare număr de medici şi asistente au căutat de lucru în vestul Europei, provocând temeri că ţara va avea în curând un număr prea mic de profesionişti în domeniu.

Ambele regiuni autonome din Bosnia, Republika Srpska şi Federaţia croato-bosniacă, au introdus interdicţie de circulaţie pe timp de noapte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.