StiripesurseExterneBucătarul lui Obama a fost găsit înecat

Bucătarul lui Obama a fost găsit înecat

Publicat:

Un practicant de padleboarding dat dispărut a fost găsit luni mort în apă în apropiere de locuinţa fostului preşedinte american Barack Obama de pe insula Martha’s Vineyard din Massachusetts, persoana decedată fiind un fost bucătar de la Casa Albă, relatează DPA, potrivit agerpres.

Scafandrii poliţiei din statul Massachusetts l-au descoperit pe bărbatul de 45 de ani la Edgartown Great Pond, în jurul orei locale 10.00 (14.00 GMT), la mai puţin de 24 de ore după ce fusese dat dispărut, conform MVTimes.com.

Citeşte şi: Marea Neagră este dominată militar de Rusia, dar Occidentul o vrea în centrul strategiei NATO – Stiripesurse.md

El a fost identificat luni seară ca fiind Tafari Campbell, un angajat al familiei Obama care se afla în vizită la Martha’s Vineyard. Campbell era ajutor de bucătar cunoscut pentru fabricarea unei beri speciale la Casa Albă în timpul lui Obama, conform Chicago Sun-Times.

Poliţia a precizat că nici Barack Obama şi nici Michelle Obama nu se aflau la reşedinţă la momentul morţii lui Campbell.


“Tafari a fost un membru iubit al familiei noastre”, au transmis soţii Obama într-un comunicat.

“Când ne pregăteam să părăsim Casa Albă, l-am rugat pe Tafari să rămână cu noi, iar el a acceptat cu generozitate. De atunci face parte din vieţile noastre, iar inimile ne sunt frânte de plecarea sa”, au adăugat ei.

Citeşte şi: Peste 1120 de refugiați ucraineni și-au găsit loc de muncă în Moldova – Stiripesurse.md

Cadavrul a fost găsit la o adâncime de 2,4 metri sub apă la circa 30 de metri de mal.

Tafari Campbell era din Dumfries, Virginia, conform poliţiei.

A fost deschisă o anchetă în acest caz. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.