StiripesurseDiasporaBulgaria nu are nici acum un guvernator al Băncii Naţionale, deşi...

Bulgaria nu are nici acum un guvernator al Băncii Naţionale, deşi este pe cale să adere la euro

Publicat:

Singurul candidat pentru postul de guvernator al Băncii Naţionale a Bulgariei nu a reuşit să obţină un sprijin suficient, astfel că ţara vecină nu ştie încă cine va fi cel care va coordona planurile privind aderarea la euro în 2024, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Fostul director de bancă Lyubomir Karimansky, candidatul propus de formaţiunea “Există un Astfel de Popor”, nu a reuşit să strângă suficiente voturi din partea coaliţiei la putere sau a opoziţiei, aceasta după ce un rival sprijinit de premierul Kiril Petkov şi-a anunţat duminică retragerea din cursă.

Citeşte şi: Nava-amiral Moskva s-a scufundat în Marea Neagră (Ministerul rus al Apărării) – Black News

Această situaţie va prelungi lupta de putere pentru înlocuirea lui Dimitar Radev, care rămâne în continuare la conducerea Băncii Naţionale a Bulgariei, deşi mandatul acestuia s-a încheiat anul trecut. Disputele dintre premierul Kiril Petkov şi partenerii din coaliţia guvernamentală au agravat problema, dar eşecul lui Karimansky ar putea permite reluarea procesului de selecţie.

Indiferent cine îl va înlocui pe Dimitar Radev, va avea responsabilitatea de a finaliza pregătirile pentru aderarea la zona euro şi, dacă procesul se va încheia cu succes, va avea un loc în consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene.


Aderarea la zona euro este destinată să ajute cea mai săracă ţară membră a UE să îşi stimuleze creşterea economică şi să o integreze mai strâns cu ţările bogate din zona unică. Însă, ţara vecină este urmărită cu atenţie după problemele apărute în trecut în sectorul bancar, dar şi în urma scandalurilor privind spălarea de bani în ţările baltice membre ale zonei euro.

Citeşte şi: CIA: Din eşec în eşec, Putin ar putea apela la arma nucleară – Black News

Pe lângă scandalurile de la Banca Naţională şi colapsul din 2014 a celei de a patra mari bănci, Bulgaria a fost nevoită să majoreze capitalul la două bănci: Investbank AD, unde Lyubomir Karimansky a lucrat până în 2015, şi First Investment Bank AD. În plus, ca o premieră pentru o ţară candidată la zona euro, Bulgariei i s-a cerut să adere la Uniunea bancară europeană, ca o precondiţie pentru a intra în mecanismul ERM II (mecanismul ratelor de schimb – n. r.), care îi va permite să devină membră a zonei euro peste câţiva ani.

Ultima extindere a zonei euro datează din 2015, când Lituania a devenit al 19-lea stat membru al blocului monetar. Deşi toate satele membre UE, cu excepţia Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puţine ţări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.