StiripesurseȘtirile zileiBunuri nedeclarate, depistate în cadrul controlului vamal

Bunuri nedeclarate, depistate în cadrul controlului vamal

Publicat:

Trei șoferi riscă să fie sancționați pentru încălcarea legislației vamale, după ce au încercat să introducă ilicit în țară mărfuri, în cantități comerciale.

Citește și: Calitatea motorinei, sub verificare. Au fost dispuse controale inopinate

În primul caz, funcționarii postului vamal Leușeni au supus verificărilor un mijloc de transport de model Mercedes Sprinter, ce se deplasa din Cehia. Urmare a controlului detaliat, în unitatea de transport au fost depistate monitoare PC și alte accesorii, nedeclarate autorității vamale. Documentat pe caz este șoferul, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani.

Tot la postul vamal Leușeni, controlului de specialitate a fost supus un autoturism de model Fiat Ducato, care se deplasa din România. În rezultatul verificărilor, printre bagajele transportate au fost depistate trolii electrice folosite pentru amenajarea scenelor de concert, ce nu au fost declarate în cadrul controlului vamal. Documentat pe caz este conducătorul auto, un nerezident în vârstă de 55 de ani.

Într-un alt caz, urmare a controlului vamal efectuat asupra unui autoturism de model Chrysler Voyager, care se deplasa din România, au fost depistate arme pneumatice, recipiente cu gaz și bile pentru acestea, tăinuite printre bunurile personale. Documentat pe caz este un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 57 de ani.


Drept urmare, mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele documentate riscă să fie sancționate contravențional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Energiei a lansat consultările cu mediul de afaceri pentru stabilirea priorităților din sectorul energetic

Ministerul Energiei a lansat consultările cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a stabili prioritățile noului mandat în sectorul energetic, în cadrul unei ședințe la...

Proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice, respinsă a doua oară de Consiliul municipal Chișinău

Proiectul de înființare la Chișinău a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice a fost respins, pentru a doua oară, de Consiliul municipal. Inițiativa a...

Trump a ajuns într-o capcană în Iran. Fiecare opțiune este mai rea decât precedenta. Nu se vede o ieșire

La aproape cinci luni de la începutul războiului cu Iranul, administrația Donald Trump încearcă să combine presiunea militară cu relansarea eforturilor diplomatice, însă fără...

Concursuri pentru funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și curțile de apel

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat concursuri pentru suplinirea mai multor funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și la curțile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.