StiripesurseDiasporaCandidata partidului Republicanii la preşedinţia Franţei ar spune 'Nu' unei UE...

Candidata partidului Republicanii la preşedinţia Franţei ar spune ‘Nu’ unei UE federale

Publicat:

Candidata partidului Republicanii la preşedinţia Franţei, conservatoarea Valerie Pecresse, considerată cea mai serioasă contracandidată a preşedintelui în exerciţiu Emmanuel Macron la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a dat sâmbătă startul campaniei sale electorale, anunţând că se va opune apelurilor germane de creare a unui superstat federal european, transmite Reuters, potrivit agerpres

Valerie Pecresse, care s-a autocaracterizat drept “o treime Thatcher (fostul premier britanic Margaret Thatcher – n.r.), două treimi Merkel (fostul cancelar german Angela Merkel – n.r.)”, a fost câştigătoarea surpriză a scrutinului intern de săptămâna trecută din partidul său, Republicanii, iar de atunci a înregistrat un salt semnificativ în sondajele de opinie.

Citește și : Singapore a confirmat primul caz de transmitere locală a variantei Omicron

În primul ei miting de campanie, Pecresse a declarat că doreşte ca UE să păstreze independenţa statelor naţiuni şi să nu devină un superstat federal, precum Statele Unite ale Americii.

Istoric vorbind, conservatorii francezi au fost în favoarea integrării europene în domeniul economiei, cum ar fi crearea euro sau a pieţei unice, dar au rezistat tentativelor de a transfera luarea deciziilor la nivelul UE în chestiuni sensibile ce ţin de suveranitate, cum este cazul politicii externe şi a apărării.


“Îi aud pe unii dintre partenerii noştri germani sugerând că Uniunea Europeană ar trebui să se transforme într-un stat federal. Politicos, dar ferm, voi spune ‘nu'”, a declarat Pecresse. În acordul de coaliţie al noului guvern german, condus de cancelarul Olaf Scholz, se menţionează că UE ar trebui să aibă în vedere să se îndrepte spre un “stat federal european”.

Pecresse a mai spus că nu doreşte ca Franţa să fie ceea ce ea a numit un vasal al SUA, că nu vrea să mai fie martora ieşirii vreunei alte ţări din UE, aşa cum s-a întâmplat cu Regatul Unit, şi că doreşte să colaboreze cu Scholz, în pofida majorităţii sale de stânga.

“Aş colabora cu el pentru că Germania este un aliat cheie. Dar, pentru mine, nu există prietenie fără onestitate”, a spus ea.

Citește și : Diplomatul american Karen Donfried va vizita săptămâna viitoare Ucraina şi Rusia

La mitingul desfăşurat în centrul Parisului, Michel Barnier, fostul negociator şef al UE pentru Brexit, a declarat că este de acord cu Pecresse în ceea ce priveşte Europa.

“Nu am fost niciodată federalişti, suntem în favoarea unei comunităţi a naţiunilor. Naţiunile trebuie să fie respectate în Europa. Avem nevoie de naţiuni pentru a lupta împotriva naţionalismului”, a declarat Barnier pentru Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.