StiripesurseDiasporaCarles Puigdemont afirmă că este dispus să candideze, inclusiv din străinătate,...

Carles Puigdemont afirmă că este dispus să candideze, inclusiv din străinătate, la alegerile anticipate din Catalonia

Publicat:

Fostul lider al executivului regional catalan, Carles Puigdemont, pe numele căruia Parchetul spaniol a emis un mandat european de arestare după încercarea de proclamare a independenţei Cataloniei, a anunţat vineri că este ‘pregătit’ să candideze la alegerile regionale anticipate convocate de guvernul de la Madrid în 21 decembrie, relatează agenţia Reuters şi publicaţia La Vanguardia.

‘Sunt pregătit să candidez (…) O campanie poate fi condusă de oriunde, inclusiv din străinătate’, a spus Puigdemont într-un interviu acordat la Bruxelles postului belgian de televiziune RTBF.

‘Ne considerăm un guvern legitim. Trebuie să existe o continuitate în a spune lumii ce se întâmplă în Spania (…) Nu cu un guvern în închisoare pot fi alegeri normale, independente, libere’, a subliniat fostul premier catalan.

După ce guvernul de la Madrid a pus Catalonia sub tutelă în urma declaraţiei de independenţă votată de parlamentul catalan, el a venit în Belgia împreună cu patru dintre foştii săi miniştri, sperând astfel să nu ajungă pe mâna justiţiei spaniole, care i-a arestat deja pe vicepremierul Oriol Junqueras şi pe ceilalţi membri ai fostului executiv catalan rămaşi în Spania, cu excepţia unuia singur, eliberat pe cauţiune după o noapte de arest.

Puigdemont a negat în interviu că ar fi ‘fugit’ din Spania şi a susţinut că a venit în Belgia pentru a evita un val de violenţe în Catalonia şi pentru a-şi pregăti apărarea în instanţă, afirmând apoi că ar dori să se predea ‘adevărate justiţii (belgiene), nu justiţiei spaniole’.


Dar Parchetul spaniol a emis pe numele său şi al celorlalţi patru foşti miniştrii un mandat european de arestare ce va fi remis autorităţilor belgiene cu solicitarea de a-i reţine şi extrăda către Spania.

Tot la Bruxelles, Adunarea Naţională Catalană (ANC) a convocat vineri în faţa sediului Comisiei Europene un protest faţă de încarcerarea liderilor separatişti catalani. Dar Comisia Europeană a transmis în aceeaşi zi că problema inculpării acestora ţine strict de competenţa justiţiei spaniole şi respectă independenţa acesteia. Conform surselor din anturajul lui Puigdemont, citate de agenţia EFE, acesta din urmă nu va participa la manifestaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.