StiripesurseȘtirile zileiCasa Albă anunţă când vor pleca bombardierele ruse din Venezuela -...

Casa Albă anunţă când vor pleca bombardierele ruse din Venezuela – VIDEO

Publicat:

Rusia a informat Statele Unite că cele două bombardiere ruse capabile să transporte armament nuclear urmează să părăsească vineri Venezuela, unde staţionează de luni, a anunţat Casa Albă, relatează Reuters, potrivit news.ro.

”Am vorbit cu reprezentanţi ai Rusiei şi am fost informaţi că aeronavele lor militare, care au aterizat în Venezuela, vor pleca vineri şi se vor întoarce în Rusia”, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

Vezi şi: Accident feroviar în Turcia! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – VIDEO

Cele două bombardiere strategice de tip Tu-160 ”Lebăda albă” aparţinând Forţelor aeriene ruse, capabile să transporte armament nuclar, au aterizat luni pe aeroportul de la Maiquetia, în apropiere de Caracas, capitala venezueleană.

Cele două avioane supersonice au parcurs peste 10.000 de kilometri pentru a ajunge în Venezuela, un gest prin care Kremlinul îşi arată susţinerea faţă de Guvernul preşedintelui Nicolas Maduro, ”oaia neagră” a lui Donald Trump.


Maduro a fost primit săptămâna trecută, într-o vizită la Moscova, de către omologul său rus Vladimir Putin.

Citeşte şi: Un al doilea cetăţean canadian a fost reţinut în China

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.