StiripesurseDiasporaCazul Skripal : OIAC se reunește miercuri pentru a lua în...

Cazul Skripal : OIAC se reunește miercuri pentru a lua în discuţie acuzaţiile Marii Britanii împotriva Rusiei

Publicat:

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a anunţat că se va reuni miercuri pentru a lua în discuţie acuzaţiile Marii Britanii împotriva Rusiei, considerată responsabilă de otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal, transmite AFP, conform agerpres.

Preşedintele Consiliului Executiv al OIAC a primit o solicitare din partea reprezentantului permanent al Rusiei de a convoca o reuniune extraordinară ‘în legătură cu incidentul de la Salisbury’, indică un document publicat marţi de organizaţie.

Citește și : Vulcanul Piton de la Fournaise de pe insula franceză Reunion a intrat din nou în faza de erupţie

Reuniunea va începe la ora 08.00 GMT la sediul OIAC de la Haga.

Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia, au fost otrăviţi pe 4 martie, la Salisbury, în Marea Britanie, cu un agent neurotoxic provenit, conform autorităţilor britanice, dintr-un program chimic nuclear sovietic.


Londra consideră că responsabilitatea Moscovei în acest atac este ‘singura explicaţie plauzibilă’, în pofida negărilor repetate ale Rusiei.

Reprezentantul Rusiei la OIAC, Aleksandr Şulghin, a cerut organizarea unei reuniuni care să ia în discuţie ‘alegaţiile de nerespectare a Convenţiei de către un stat-parte împotriva unui alt stat-parte cu privire la incidentul de la Salisbury’.

‘Cerem ca acest punct de pe ordinea de zi sau o parte a acestuia să fie discutat de Consiliu într-o şedinţă confidenţială’, a afirmat Şulghin, într-o scrisoare datând de joia trecută.

Justiţia britanică a autorizat la 22 martie prelevări de sânge de la Serghei Skripal şi Iulia Skripal, aceste eşantioane urmând să permită OIAC să procedeze la propriile analize asupra substanţei utilizate în momentul otrăvirii, un agent neurotoxic din familia ‘Noviciok’.

Incidentul de la Salisbury a provocat între Moscova şi Occident una din cele mai grave crize diplomatice din ultimii ani, cele două părţi anunţând expulzarea reciprocă a câte 150 de diplomaţi.

Citește și : Tsipras cere Turciei să îi elibereze pe cei doi militari greci

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.