StiripesurseȘtirile zileiCazul TUX a fost trimis în judecată

Cazul TUX a fost trimis în judecată

Publicat:

Ofițerii Direcției urmărire penală a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță finalizarea urmăririi penale într-o cauză cunoscută convențional sub denumirea „TUX”, anunță oamenii legii.

Citește și: Se mențin înghețurile. Codul GALBEN a fost prelungit

Potrivit probelor acumulate, persoanele trimise în judecată ar fi avut roluri de organizare, coordonare și promovare a activității infracționale, desfășurate prin intermediul platformei online „TUX”.

Conform materialelor cauzei, în perioada 2024–2025, platforma ar fi facilitat desfășurarea unor activități neautorizate cu active virtuale, în lipsa licențelor și autorizațiilor prevăzute de lege. De asemenea, aceasta ar fi fost promovată intens pe rețele sociale și aplicații de mesagerie, fiind prezentată ca o oportunitate de a obține venituri rapide și garantate.

Investigațiile au relevat tranzacții de proporții deosebit de mari realizate prin portofele electronice asociate platformei.


Cauza penală a fost transmisă instanței de judecată pentru examinare în fond, în timp ce urmărirea penală continuă în privința altor persoane suspectate de implicare, cu ulterioară transmitere a materialelor instanței.

În cazul în care vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse cu închisoarea de la 5 la 10 ani, precum și amenzi cuprinse între 650. 000 și 1. 000.000 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Interviu în Politico: Tomac promite reforme pentru mediul de afaceri și continuarea austerității

Premierul desemnat Eugen Tomac promite că, dacă va ajunge la Palatul Victoria, statul va sprijini sectorul privat, va înceta să mai „lupte” cu antreprenorii...

Aliații NATO doresc să-i acorde comandantului suprem mai multă libertate în doborârea dronelor

Ţările NATO doresc ca până la summitul de luna viitoare de la Ankara să acorde comandantului militar suprem al alianţei mai multă libertate de...

De ce interzice Bulgaria livrările de arme pentru Ucraina?

Noul guvern bulgar a interzis livrările de armament de stat către Ucraina. Interdicția nu afectează însă exporturile comerciale. Este măsura mai degrabă destinată publicului...

Cum arată viața în cel mai bombardat cartier din Kiev: ‘Este ca la Cernobîl’

Locuitorii din zona Pieței Lukianivska spun că situația se înrăutățește după atacurile repetate ale Rusiei. În Piața Lukianivska, din cel mai bombardat cartier al Kievului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.