StiripesurseȘtirile zileiCDC confirmă: Noul coronavirus se poate răspândi prin aer!

CDC confirmă: Noul coronavirus se poate răspândi prin aer!

Publicat:

Specialiştii de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite au adăugat luni în mod oficial calea aerului pe lista modurilor posibile de răspândire a noului coronavirus, confirmând astfel opiniile mai multor oameni de ştiinţă, care pledează de mai multe luni pentru o mai bună conştientizare a acestui risc, informează AFP, potrivit agerpres.

CDC şi-a actualizat luni recomandările sanitare pe site-ul său. “Anumite infecţii pot fi transmise printr-o expunere la virusul prezent în micile picături şi particule care pot să rămână suspendate în aer tip de minute sau de ore. Aceste virusuri pot fi capabile să îi infecteze pe oamenii care se află la o distanţă mai mică de aproximativ doi metri în raport cu persoana infectată sau după plecarea din zonă a acelei persoane”, au explicat specialiştii americani.

Citeşte şi: Trump: ‘Ieşiţi din case, dar rămâneţi prudenţi!’ – VIDEO

Rujeola, varicela şi tuberculoza se transmit la rândul lor pe calea aerului.

Potrivit experţilor de la CDC, picăturile respiratorii de diverse mărimi expulzate în proximitatea unei persoane infectate, atunci când aceasta tuşeşte, strănută, cântă, vorbeşte şi respiră, rămân principala cale de contaminare.


Însă noua actualizare, realizată la 10 luni după debutul pandemiei, consacră validitatea mai multor studii care demonstrează că noul coronavirus, deşi nu este la fel de contagios ca rujeola, poate fi într-adevăr transmis la o distanţă de peste doi metri – o ipoteză care era neglijată de CDC şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în momentul apariţiei acestui virus, denumit SARS-CoV-2.

CDC notează importanţa ventilaţiei în spaţiile închise pentru a preveni contaminările.

În schimb, infectarea prin intermediul unei suprafeţe contaminate “nu este considerată o formă comună de răspândire a maladiei COVID-19”, au precizat experţii de la CDC.

Conform acestei organizaţii sanitare americane, precauţiile care trebuie luate rămân neschimbate: distanţare fizică, purtarea măştii sanitare, spălatul mâinilor, evitarea spaţiilor închise aglomerate şi izolarea persoanelor bolnave.

Citeşte şi: Manifestanţii din Kîrgîzstan au pătruns în sediul puterii şi l-au eliberat pe fostul preşedinte – VIDEO

Mai mulţi oameni de ştiinţă americani au făcut presiune pentru actualizarea acestor dispoziţii sanitare oficiale, bazate pe o distincţie învechită între picăturile respiratorii şi aerosoli, ce datează din anii 1930.

“Virusurile din aerosoli pot să rămână suspendate în aer timp de multe secunde şi chiar ore, precum fumul, şi pot fi inhalate”, au scris luni câţiva experţi de la Universitatea California din Maryland şi de la Virginia Tech într-o declaraţie comună. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.