StiripesurseExterneCe programe de avioane de luptă au Forţele Aeriene ale SUA

Ce programe de avioane de luptă au Forţele Aeriene ale SUA

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a acordat vineri companiei Boeing contractul pentru dezvoltarea celui mai sofisticat avion de luptă al Forţelor Aeriene ale SUA de până acum, numit F-47, învingând în competiţie compania Lockheed Martin, într-un program în valoare de peste 20 de miliarde de dolari. Iată o comparaţie a principalelor programe de avioane de luptă ale Forţelor Aeriene ale SUA, realizată de Reuters:

F-47 – Programul „Next Generation Air Dominance” (NGAD)

F-47 va înlocui actualul F-22 Raptor şi va fi un avion cu pilot care va putea combate alături de drone autonome, informează stiripesurse.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

Programul NGAD a pornit din studii iniţiate în 2014 de DARPA (agenţia Pentagonului pentru tehnologii emergente).


F-47 este considerat primul avion de generaţia a şasea şi este aşteptat să intre în serviciu în anii 2030.

Este conceput ca ”o familie de sisteme” – un avion cu pilot sprijinit de aeronave fără pilot – pentru a contracara ameninţările din partea Chinei şi Rusiei.

Contractul actual de dezvoltare are o valoare de peste 20 de miliarde de dolari, dar Boeing ar putea primi comenzi în valoare de sute de miliarde de dolari pe parcursul programului.

F-35 Lightning II

F-35 este cel mai avansat avion de luptă al SUA aflat în serviciu, cu tehnologie stealth, manevrabilitate ridicată şi senzori avansaţi.

Selectat de Forţele Aeriene în 2001, a intrat în serviciu în 2016. Este un avion de generaţia a cincea.

Peste 1.100 de F-35 au fost livrate la nivel global. SUA intenţionează să achiziţioneze 1.763 de unităţi doar pentru Forţele Aeriene.

Este folosit de 19 ţări: Australia, Belgia, Canada, Cehia, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Coreea de Sud, România, Singapore, Elveţia, Regatul Unit şi SUA.

F-22 Raptor

Avion de superioritate aeriană, capabil de ”lovitură din prima” (first-shot, first-kill).

Intrat în serviciu în 2005, a efectuat prima misiune de luptă în 2006.

Au fost comandate mai puţin de 200 de unităţi. Doar SUA operează F-22.

Deşi destinat luptei aeriene, prima sa victorie aer-aer a fost în 2023, când a doborât un balon de supraveghere chinez.

F-16 Fighting Falcon

Conceput în anii 1970 ca avion de superioritate aeriană, a evoluat într-un avion multi-rol de generaţia a patra.

Peste 800 de unităţi modernizate sunt încă în serviciu în SUA.

Aproximativ 4.600 de F-16 au fost produse până în 2019.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

Operat de peste 25 de ţări, inclusiv: Argentina, Bahrain, Belgia, Bulgaria, Chile, Egipt, Grecia, Indonezia, Irak, Israel, Iordania, Maroc, Oman, Pakistan, Polonia, Portugalia, România, Singapore, Slovacia, Coreea de Sud, Taiwan, Thailanda, Turcia, Ucraina, Emiratele Arabe Unite şi SUA.

Ucraina a început să utilizeze F-16 în 2024, în conflictul cu Rusia.

F-15 Eagle / Strike Eagle

SUA operează două versiuni ale F-15: una cu un singur loc pentru superioritate aeriană şi alta cu două locuri pentru atac şi interdicţie.

Prima variantă a zburat în 1972. Cea mai nouă, F-15EX, a intrat în serviciu în 2024.

SUA are în dotare aproape 300 de F-15.

A avut un rol major în conflictul din Golf (1991), fiind responsabil pentru doborârea a 39 de avioane irakiene.

Utilizat şi de Israel, Arabia Saudită, Japonia, Qatar, Singapore şi Coreea de Sud.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.