StiripesurseȘtirile zileiCEC a aprobat Regulamentul privind particularitățile votării pe parcursul a două...

CEC a aprobat Regulamentul privind particularitățile votării pe parcursul a două zile

Publicat:

CEC a aprobat Regulamentul privind particularitățile votării pe parcursul a două zile

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au aprobat Regulamentul privind particularitățile votării pe parcursul a două zile. Documentul stabilește procedurile electorale privind securizarea votării, păstrarea și asigurarea integrității buletinelor de vot utilizate și a celor neutilizate, regulile pentru asigurarea confidențialității informației din listele electorale cu privire la participarea alegătorilor la votare în cazul desfășurării alegerilor sau referendumurilor pe parcursul a două zile.

Citește și: Noi tarife pentru apă și canalizare la Leova

Conform prevederilor legale, CEC poate stabili, la cerere sau din oficiu, cu cel puțin 25 de zile înainte de ziua alegerilor, printr-o hotărâre, desfășurarea votării pe parcursul a două zile (în zilele de sâmbătă și duminică), în cazul existenței unor anumitor condiții stabilite în regulament.

Votarea pe parcursul a două zile se va efectua pe baza aceleiași liste electorale de bază existente la secția de votare. În cazul listelor electorale suplimentare, se vor folosi formulare noi pentru fiecare zi de votare. După încheierea fiecărei zile de votare, în partea de jos a fiecărei foi a listei electorale de bază se va face mențiunea despre numărul de buletine de vot eliberate în acea zi alegătorilor înscriși pe foaia respectivă.

În secțiile de votare din străinătate și cele pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului se folosesc doar liste electorale suplimentare. Tirajul buletinelor de vot transmise secțiilor de votare poate fi folosit pe parcursul ambelor zile.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.