StiripesurseExterneCel mai influent om din Georgia PLEACĂ din politică

Cel mai influent om din Georgia PLEACĂ din politică

Publicat:

Miliardarul Bidzina Ivanişvili, considerat cel mai influent om din Georgia, şi-a anunţat luni intenţia de a părăsi conducerea partidului aflat la putere şi de a se retrage din viaţa politică, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Consider că mi-am îndeplinit misiunea. Am luat decizia de a mă retrage în sfârşit din politică şi de a ceda frâiele puterii”, a precizat Ivanişvili (64 de ani) într-un comunicat.

Citește și: Un an de la primul deces de coronavirus, anunțat oficial de China

“Părăsesc postul de preşedinte al partidului (Visul Georgian – n.r.), dar şi partidul însuşi, pentru a mă întoarce la viaţa privată, ca până în 2011”, a adăugat el, subliniind că vrea să dea şansă venirii pe scena politică a unei noi generaţii de “oameni tineri”.

Anunţul survine la câteva luni după alegerile legislative din octombrie câştigate de Visul Georgian. Toate partidele de opoziţie, care au format un front unit, au denunţat fraude la scrutin şi au boicotat prima şedinţă a noului parlament.


Opoziţia a organizat manifestaţii de protest şi a făcut apel la alegeri anticipate, solicitare neaprobată de Visul Georgian, care respinge toate acuzaţiile de fraudă. Observatorii internaţionali au spus că alegerile au respectat “libertăţile fundamentale”, dar au fost “departe de a fi ireproşabile”.

La putere din 2012, Visul Georgian a pierdut din popularitate pe fondul stagnării economice şi acuzaţiilor că a adus atingeri democraţiei, în această fostă republică sovietică ce aspiră să se apropie de Occident.

Citește și: Petrecăreții care au sfidat pandemia, AMENDAȚI drastic la o petrecere din Belgia

Bidzina Ivanişvili, cel mai bogat om din Georgia, a fost prim-ministru timp de puţin peste un an după venirea la putere a Visului Georgian, pe care el l-a creat. El şi-a părăsit postul în noiembrie 2013, preluând conducerea partidului, dar observatorii au considerat că a continuat să tragă sforile în ţară.

Detractorii săi l-au acuzat că a exercitat presiuni asupra adversarilor şi că a favorizat corupţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.