StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 22 de morţi şi zeci de persoane dispărute, în...

Cel puţin 22 de morţi şi zeci de persoane dispărute, în urma unei alunecări de teren în vestul Camerunului

Publicat:

Echipele de salvare din Camerun au căutat cu febrilitate eventuali supravieţuitori sub dărâmăturile unor case prăbuşite în urma unei alunecări de teren, ce a fost provocată de ploi torenţiale, care au făcut cel puţin 22 de victime, potrivit unor informaţii şi imagini transmise de postul naţional de televiziune din această ţară, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Poliţia cameruneză caută la rândul ei alte câteva zeci de persoane date dispărute în oraşul Bafoussam din vestul ţării, aflat la 200 de kilometri nord faţă de principalul port camerunez, Douala.

Citește și : Armata lui Bashar Al-Assad se luptă violent cu militarii turci în nordul Siriei

“Este evident că va trebui să le cerem oamenilor care sunt rezidenţi în acest perimetru să părăsească zona, pentru că regiunea este acum foarte periculoasă”, a declarat Awa Fonka Augustine, guvernatorul provinciei Vest din Camerun, pentru postul Cameroon Radio Television (CRTV).

Ploile torenţiale au continuat să cadă şi după încheierea sezonului ploios anual din Africa Centrală, provocând inundaţii grave, în urma cărora aproape 30.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele într-o ţară învecinată, Republica Centrafricană.


UNICEF a anunţat săptămâna trecută că ploile torenţiale excepţional de abundente care au căzut în Sudanul de Sud au distrus numeroase centre medicale şi drumuri, îngreunând accesul la alimente şi apă potabilă pentru aproape 1 milion de persoane.

Citește și : Premierul Libanului, Saad Hariri, demisionează

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

Grosu: Noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Radu Marian scapă de urmărirea penală în cazul Moldatsa: Procuratura Anticorupție respinge denunțul lui Galbur

Deputatul PAS Radu Marian scapă de urmărirea penală, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli, fostul director al întreprinderii Moldatsa acuzat că ar fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.