StiripesurseExterneCentrala nucleară din Cernavodă va funcţiona la putere redusă în perioada...

Centrala nucleară din Cernavodă va funcţiona la putere redusă în perioada sărbătorilor pascale

Publicat:

Cele două reactoare ale centralei nucleare din Cernavodă vor funcţiona la putere redusă, în perioada sărbătorilor pascale, conform necesităţilor de echilibrare a Sistemului Energetic Naţional, anunţă Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala. Decizia a fost luată ca urmare a scăderii consumului de energie electrică la nivel naţional, caracteristică acestei perioade, transmite News.ro.

”Societatea Naţională Nuclearelectrica informează acţionarii şi investitorii că, în perioada sărbătorilor pascale, unităţile Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă pot să funcţioneze la putere redusă, conform necesităţilor de echilibrare a Sistemului Energetic Naţional. Decizia a fost luată ca urmare a scăderii consumului de energie electrică la nivel naţional, caracteristică acestei perioade, şi este parte a măsurilor standard de reglaj de putere aplicate în condiţii de siguranţă deplină”, anunţă compania, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Reducerea de putere prognozată este cu până la 20% pentru Unitatea 1 pentru o perioadă de până la 4 zile şi între 0 – 20% pentru Unitatea 2, ocazional, în perioada solicitată de către Dispecerul Energetic Naţional.

Nuclearelectrica precizează că va informa piaţa de capital la momentul revenirii la putere nominală.


Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri, că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale, şi că va trebui să gestioneze foarte atent echilibrarea sistemului, nivelurile de frecvenţă şi tensiune atât în reţeaua electrică de transport, cât şi în reţeaua electrică de distribuţie, pentru a nu cauza deteriorări ale izolaţiei instalaţiilor.

Cele două reactoare au o putere instalată de circa 700 megawați.

Producţia de energie a Nuclearelectrica a scăzut anul trecut cu 2,7%, la 10.019 GWh, de la 10.294 GWh în 2023. Profitul net a scăzut cu 31,9%, în 2024, la 1,7 miliarde lei, comparativ cu 2,5 miliarde lei în 2023.

Veniturile din exploatare au fost mai mici cu 36,9% în sumă de 4,79 miliarde lei, de la 7,58 miliarde lei în 2023.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Sucursala Nuclearelectrica (CNE) Cernavodă operează două unităţi nucleare CANDU, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2, în România.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.