StiripesurseSocialCereau mită pentru eliberarea de permise pentru tractoare

Cereau mită pentru eliberarea de permise pentru tractoare

Publicat:

Un angajat al Inspectoratului de Stat pentru supravegherea tehnică Cantemir și un intermediar sunt cercetați de CNA și procurori, fiind suspectați de organizarea unei scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere pentru diferite categorii de tractoare și mașini autopropulsate.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, bănuiții ar fi acționat în complicitate, iar pentru fiecare permis perfectat pretindeau și primeau câte 1.000 de lei.

Citeşte şi: Andrei Spînu pleacă din Guvern şi îşi dă demisia din PAS – Stiripesurse.md

Autoritățile au stabilit că intermediarul identifica solicitanții de permise, susținând că are influență asupra funcționarilor responsabili de eliberarea actelor, după care îi îndruma să meargă la angajatul Inspectoratului de Stat pentru supravegherea tehnică din Cantemir, care la rândul său primea suma de 1.000 de lei.

În procesul documentării celor două persoane, au fost fixate mai multe cazuri de eliberare a permiselor de conducere pentru tractor contra mită, dar și de perfectare a reviziei tehnice pentru tehnica agricola fără ieșire la fața locului.


În urma perchezițiilor efectuate la biroul de serviciu și domiciliile bănuiților, au fost ridicate mijloace bănești, în lei și valută străină, ambii fiind escortați la sediul CNA pentru audieri.

235b3cc2b262c775e6299cdab1b29b28

037a34f4b42ef9aed8537687748b9bf1

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.