StiripesurseDiasporaO ceremonie religioasă în onoarea fostului lider ungar Miklós Horthy a...

O ceremonie religioasă în onoarea fostului lider ungar Miklós Horthy a fost anulată după proteste din partea organizaţiilor evreieşti

Publicat:

O biserică din Budapesta a anulat o ceremonie religioasă pe care intenţiona să o organizeze sâmbătă, de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în onoarea fostului lider ungar Miklós Horthy, aliat al naziştilor, după proteste din partea organizaţiilor evreieşti din Ungaria şi a Congresului Mondial Evreiesc, potrivit Reuters.

Vicepreşedintele Parlamentului, Sandor Lezsak, membru al partidului de guvernământ Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, urma să vorbească la acest eveniment organizat în memoria lui Horthy, guvernator între cele două războaie mondiale, conform agerpres .

Anunţul organizării unei astfel de ceremonii pentru Horthy, un amiral care a condus Ungaria timp de 24 de ani, din 1920 până în 1944, şi care a predat sute de mii de evrei naziştilor, a stârnit obiecţii puternice din partea organizaţiilor evreilor.

Citește și : Interpolul predă pentru prima dată Irakului un ministru corupt

Congresul Mondial Evreiesc a transmis că a comemora un ‘antisemit declarat’ este o măsură provocatoare, astfel că biserica din Budapesta, care pregătise această ceremonie catolică, a anulat joi evenimentul.


Acest caz, care vine înaintea alegerilor parlamentare de la 8 aprilie, a scos din nou în evidenţă politicile premierului Viktor Orban, care are o poziţie ambivalentă privind antisemitismul, comentează Reuters.

El a spus în repetate rânduri că are toleranţă zero faţă de antisemitism, deşi l-a numit pe Horthy un “om de stat excepţional”. El a riscat să deranjeze Israelul şi poporul evreu prin afirmaţiile sale despre ‘omogenitatea etnică’ din Ungaria, ţintind cel mai probabil electoratul radical de dreapta înaintea scrutinului legislativ.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.