StiripesurseDiasporaCharles Michel se declară 'încă marcat' de sângeroasele atentate jihadiste din...

Charles Michel se declară ‘încă marcat’ de sângeroasele atentate jihadiste din martie 2016 de la Bruxelles

Publicat:

Un şoc teribil şi o Belgie care nu va mai fi niciodată la fel: fostul premier Charles Michel se declară ”încă marcat” de sângeroasele atentate jihadiste din 22 martie 2016 de la Bruxelles, comentează sâmbătă AFP, potrivit agerpres

Potrivit lui Michel, care a condus guvernul belgian între 2014 şi 2019, ”ţara nu mai este aceeaşi după aceste atentate”, comise în urmă cu cinci ani. ”Ameninţarea considerată până atunci teoretică este acum reală”, explică fostul şef al executivului belgian.

Citește și : China începe procesul celor doi spioni canadieni

”Este un şoc teribil să te confrunţi cu o asemenea situaţie, eu încă sunt marcat de momentul când am primit informaţia”, îşi aminteşte actualul preşedinte al Consiliului European.

”Atunci când ministrul de interne îmi telefonează pentru a mă informa, în minutele care urmează atacului de la Zaventem, plec direct spre Bruxelles, în direcţia centrului de criză. În momentul când ne întoarcem în oraş, circulând în maşină aproape de staţia de metrou, trecem peste cioburi şi aflu că este o explozie şi acolo. Am cu adevărat impresia că vor urma şi alte atacuri, într-o acţiune coordonată, sincronizată. Doar în jurul orei 11/amiezii, am intuiţia că nu vor mai fi alte atacuri în cursul zilei”, rememorează Charles Michel.


El recunoaşte că în zilele următoare atentatelor securitatea a devenit o obsesie în Belgia.

Citește și : Preşedintele Germaniei îi decorează pe fondatorii BioNTech

Atentatele de la Bruxelles din 22 martie 2016 au fost comise de trei atacatori sinucigaşi – Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui, la aeroportul Bruxelles-Zaventem, şi Khalid El Bakraoui, în staţia de metrou Maelbeek. Atacurile s-au soldat cu 32 de morţi şi peste 340 de răniţi.

Comis de aceeaşi celulă jihadistă franco-belgiană aflată la originea atentatelor de la Paris din 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi, şi a atacului eşuat din trenul Thalys ce efectua o cursă Amsterdam-Paris în august 2015, dublul atac de la Bruxelles a fost revendicat de organizaţia jihadistă Stat Islamic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.