StiripesurseȘtirile zileiChile remilitarizează regiunea indienilor Mapuche

Chile remilitarizează regiunea indienilor Mapuche

Publicat:

Guvernul preşedintelui chilian Gabriel Boric a dispus luni întoarcerea armatei în regiunea La Araucania, în sudul ţării, în contextul amplificării violenţei legate de revendicările teritoriale ale indienilor Mapuche, informează AFP, potrivit agerpres.

“Am decis să folosim toate instrumentele pentru a garanta securitatea”, a declarat ministrul de Interne, Izkia Siches, după ce a anunţat că armata va fi din nou desfăşurată în sudul ţării.

Vezi şi: Biden şi Mitsotakis salută relaţia greco-americană care ‘niciodată nu a fost mai bună’ (VIDEO) – Black News

La 12 octombrie 2021, au fost desfăşuraţi militari în regiunea La Araucania şi în sate din regiunea vecină Biobio la ordinul guvernului conservatorului Sebastian Pinera.

În timpul campaniei electorale, Boric s-a angajat să retragă militarii din regiune, o măsură pe care a pus-o în aplicare la 27 martie.


Însă, după ce a încercat fără succes să obţină aprobarea de către Congres a unei desfăşurări “intermediare” a armatei, cu o prezenţă limitată în câteva locuri, şi în contextul unei înmulţiri semnificative a incendiilor intenţionate, guvernul său a fost nevoit să facă un pas în spate şi să recurgă din nou la această măsură de urgenţă pentru a proteja zona.

Ministrul Izkia Siches a explicat că, în paralel cu noul decret privind “starea de urgenţă”, care permite deplasarea de forţe militare, guvernul îşi va continua politica de dialog cu comunitatea mapuche şi o politică mai largă de achiziţii de pământuri.

Citește şi: Peste 260 de luptători ucraineni au fost EVACUAŢI din Azovstal – Black News

Unele comunităţi din sudul ţării cer de decenii restituirea unor pământuri pe care le consideră ale lor în virtutea unor drepturi ancestrale, ajunse astăzi în mare parte sub controlul unor firme forestiere şi agricultori.

Grupuri de indigeni radicali au revendicat unele dintre aceste atacuri, deşi în regiune a fost semnalată şi prezenţa unor grupuri de autoapărare în pădure şi grupuri care se ocupă cu furtul de lemne şi infracţiuni de drept comun.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.