StiripesurseȘtirile zileiChina a confirmat primul caz de infectare cu varianta Omicron

China a confirmat primul caz de infectare cu varianta Omicron

Publicat:

China a informat luni despre prima contagiere pe teritoriul său cu varianta Omicron a noului coronavirus în oraşul Tianjin, potrivit postului de televiziune CGTN, citat de EFE, potrivit agerpres

Potrivit sursei citate, este vorba despre o persoană care s-a întors din străinătate, fără a se preciza despre ce ţară este vorba.

Citește și : Coreea de Sud NU va boicota Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing

La sfârşitul lunii noiembrie, experţii chinezi au admis că noua variantă Omicron ar putea ajunge în ţară, însă şi-au exprimat încrederea în strategiile foarte stricte adoptate de autorităţi pentru a evita transmiterea.

Infecţia a fost descoperită la un călător care a sosit în oraş din străinătate pe 9 decembrie, a scris ziarul, adăugând că pacientul este în prezent tratat, în regim de izolare, într-un spital din oraşul Tianjin, aflat la 111 km distanţă de capitala Beijing.


Potrivit CGTN, nu s-au aflat detalii despre naţionalitatea sau istoricul de călătorie a celui infectat, un pacient asimptomatic plasat în carantină la sosirea sa în China.

China, care menţine în vigoare o politică de toleranţă zero împotriva noului coronavirus, aplică din martie 2020 controale foarte stricte la frontierele sale care includ nerezidenţilor o carantină obligatorie de cel puţin 14 zile la hotel pe cheltuiala persoanei respective.

Cu toate acestea, ţara nu a putut evita izbucnirea de mici focare în mod periodic. Ultima a fost raportată în provincia Zhejiang (estul ţării), care luni a înregistrat 74 noi contagieri prin transmitere locală.

Citește și : În faţa valului Omicron, UK se bazează pe doza booster

În prezent, numărul persoanelor contagiate cu COVID-19 în China continentală este de 1.381, dintre care 27 în stare gravă.

De la începerea pandemiei, ţara a înregistrat în total 99.780 de cazuri şi 4.636 de decese asociate COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.