StiripesurseȘtirile zileiChina începe exerciţii militare în Marea Chinei de Sud

China începe exerciţii militare în Marea Chinei de Sud

Publicat:

Marina militară chineză va desfăşura sâmbătă exerciţii în Marea Chinei de Sud, informează AFP, potrivit agerpres.

Anunţul Beijingului a fost făcut după o săptămână de acuzaţii din partea Statelor Unite şi ale aliaţilor acestora privind ambiţiile militare ale Chinei în regiunea Asia-Pacific.

Citeşte şi: Irakul INTERZICE prin lege normalizarea relaţiilor cu Israelul – Black News

Manevrele vor avea loc în apropierea coastelor Chinei, într-o zonă îndepărtată de cele disputate cu Vietnamul şi Filipinele.

Administraţia chineză pentru securitate maritimă a anunţat că este interzis accesul în arealul unde vor avea loc exerciţiile, publicând coordonatele acestuia. Este vorba de o suprafaţă de circa 100 de km pătraţi, situată la 25 de kilometri la sud de insula Hainan.


AFP observă că China organizează frecvent astfel de manevre; următoarele sunt prevăzute săptămâna viitoare, tot în apropiere de Hainan.

SUA consideră China un adversar strategic şi emite periodic avertismente privind prezenţa militară şi economică tot mai puternică a Beijingului într-o zonă care se întinde de la Marea Chinei de Sud până la insulele din Oceanul Pacific.

Joi, secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat că “Beijingul s-a angajat într-o retorică şi în activităţi din ce în ce mai provocatoare, cum ar fi zborurile avioanelor (…) în apropiere de Taiwan, aproape zilnic”. Şeful diplomaţiei de la Washington se referea la trecerea aeronavelor militare chineze prin zona de identificare pentru apărarea antiaeriană taiwaneză (ADIZ), adesea la mai puţin de 150 de km de coastele insulei.

Blinken a făcut apel la contracararea “intenţiilor Chinei de a remodela ordinea internaţională”.

Comentariile sale survin după ce preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a promis săptămâna aceasta că americanii vor apăra Taiwanul în cazul unei agresiuni armate din partea Chinei.

Beijingul a reacţionat la nivel diplomatic, avertizând SUA să nu “subestimeze hotărârea” Chinei de a-şi apăra suveranitatea.

Citeşte şi: Un membru fondator al trupei Depeche Mode a murit la 60 de ani – Black News

China a lansat recent o iniţiativă amplă de extindere a cooperării pentru securitate şi liber schimb cu ţările din sudul Pacificului, ceea ce a provocat deja o reacţie negativă din partea Australiei, aliată a Statelor Unite.

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a replicat însă că acordul “nu este impus nimănui, nu este îndreptat împotriva niciunei terţe părţi” şi “nu există absolut nicio intenţie de a instala o bază militară”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România păstrează 4,7 miliarde de euro din PNRR pentru autostrăzi și căi ferate

România va păstra finanțarea de 4,7 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru proiectele de autostrăzi și căi ferate, a...

Orașele mici din Polonia sunt în declin: Ar putea fi revitalizate?

Orașele poloneze mici se golesc, dar în loc să se încerce o inversare o tendinței demografice probabil ireversibilă, ar putea să fie transformată într-un...

Canicula pune la încercare rețelele electrice din Europa. Țările cu cel mai mare risc de blackout

Europa traversează al treilea val major de căldură din acest an, iar temperaturile extreme nu afectează doar sănătatea populației și transporturile. Pe măsură ce...

Dezvăluirile pilotului american prăbușit în Iran. Imaginea șocantă observată înainte de a se catapulta

Pilotul american salvat de forțele speciale după ce avionul său de vânătoare a fost doborât deasupra Iranului, în aprilie, a descris o imagine șocantă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.