StiripesurseDiasporaChina răspunde acuzaţiilor de spionaj formulate de Germania

China răspunde acuzaţiilor de spionaj formulate de Germania

Publicat:

Ministerul de Externe chinez a respins luni acuzaţiile Germaniei potrivit cărora Beijingul recrutează potenţiali spioni prin intermediul profilelor false de pe reţelele de socializare online, transmit dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

”Acuzaţiile unor organizaţii importante din Germania sunt absolut nefondate. Sperăm că organizaţiile germane respective, în special departamente guvernamentale, pot face şi pot spune lucruri mai responsabile şi nu acţionează în detrimentul relaţiilor dintre China şi Germania”, a afirmat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Lu Kang.

Citeşte şi: Fost director al Volkswagen, condamnat la ani grei de închisoare în SUA

Acuzaţiile au fost făcute duminică de serviciile de informaţii interne germane (BfV), care au susţinut că agenţi chinezi pretind pe reţeaua online LinkedIn că sunt experţi ai unor think-tank-uri în speranţa că vor intra în contact cu oficiali guvernamentali şi alţi politicieni germani.

Directorul BfV, Hans-Georg Maassen, a declarat că 10.000 de cetăţeni au fost ţintele acţiunilor chineze de găsire a unor potenţiale surse de informaţii pe reţele de socializare online precum LinkedIn.


Printre profilurile false de pe LinkedIn folosite de agenţi chinezi se află cel al lui ‘Rachel Li’, identificată drept ‘recrutor’ la ‘RiseHR’, şi ‘Alex Li, manager de proiecte la Centrul pentru studii de dezvoltare sino-europene’.

Acest nou incident reflectă îngrijorarea în creştere în cercurile de informaţii europene şi americane cu privire la activităţile clandestine ale Chinei şi survine avertismentelor lansate de CIA privind tentativele Beijingului de a recruta cetăţeni americani ca agenţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.