StiripesurseȘtirile zileiChina se grăbește să aprobe testarea a două noi vaccinuri

China se grăbește să aprobe testarea a două noi vaccinuri

Publicat:

China a aprobat testarea preliminară pe oameni a două vaccinuri experimentale împotriva noului coronavirus, pe fondul eforturilor de a opri “importul” de noi cazuri, în special din Rusia, relatează marţi agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Rusia a devenit principala sursă de cazuri noi de COVID-19 în China, cu un total de 409 infecţii provenite din această ţară, iar în consecinţă cetăţenii chinezi din Rusia ar trebui să rămână acolo şi să nu se întoarcă acasă, a punctat într-un editorial publicaţia de stat Global Times.

Citește și: Preşedintele Israelului le dă 48 de ore lui Netanyahu și Gantz pentru formarea unui guvern

“Rusia este cel mai nou exemplu al eşecului de a ţine sub control cazurile importante şi poate servi drept avertisment şi altora”, se arată în editorial, care subliniază că acum “China trebuie să împiedice strict importul de cazuri pentru a evita un al doilea” val al bolii.

Pe de altă parte, 111 africani din oraşul Guangzhou din sudul Chinei au fost testaţi pozitiv la noul virus, dintre care 19 tot cazuri “de import”, a indicat viceprimarul Chen Zhiying citat marţi de Xinhua. Acesta a precizat că un total de 4553 de africani din oraş au fost testaţi folosind teste pe bază de acid nucleic, începând din 4 aprilie.


Luni, China a respins acuzaţiile lansate de diplomaţi africani şi americani în sensul că străinii cu trăsături africane din Guangzhou sunt supuşi testării forţate pentru coronavirus, carantinei şi tratamentelor abuzive.

Citește și: Tornadele DEVASTEAZĂ sudul Statelor Unite (VIDEO)! Cel puțin 32 de americani au murit!

În acest context, agenţia Xinhua a raportat marţi că va începe testarea pe oameni a două vaccinuri experimentale anti-COVID19, dezvoltate de unitatea din Beijing a companiei Sinovac Biotech, listată pe Nasdaq, şi de Institutul de produse biologice din Wuhan, afiliat la Grupul farmaceutic naţional chinez (Sinopharm, de stat).

În martie, autorităţile chineze au dat undă verde testelor clinice pentru un alt vaccin, dezvoltat de Academia de ştiinţe medicale militare din China şi compania de biotehnologie CanSino Bio, listată în Hong Kong, la scurt timp după ce producătorul american de medicamente Moderna a anunţat că a început testarea pe oameni a unui vaccin în cooperare cu Institutul naţional de sănătate din SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

Plățile pentru concediile neutilizate se vor ridica la 192,4 milioane de lei

Bugetul de stat al Republicii Moldova prevede fonduri aferente zilelor de concediu neutilizate ale angajaților din sectorul public. În special, în acest an, suma...

12 de salvatori și pompieri au depus jurământul solemn

Doisprezece tineri salvatori și pompieri debutanți au depus Jurământul de Credință Patriei, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Academia „Ștefan cel Mare” a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.