StiripesurseȘtirile zileiChina: Un al doilea cetăţean canadian a fost condamnat la moarte...

China: Un al doilea cetăţean canadian a fost condamnat la moarte pentru trafic de droguri

Publicat:

Un tribunal chinez a condamnat la moarte, marţi, al doilea cetăţean canadian pentru trafic de droguri, în contextul tensiunilor diplomatice persistente dintre Ottawa şi Beijing de la sfârşitul lui 2018, potrivit AFP, scrie News.ro .

Cetăţeanul canadian, identificat în mandarină sub numele de “Fan Wei”, făcea parte dintr-o organizaţie internaţională criminală care a acţionat în oraşul Taishan (în sudul Chinei), între iulie şi noiembrie 2012, conform anchetatorilor.

Citește și : După renunţarea la tron, împăratul Akihito şi împărăteasa Michiko se vor stabili la Palatul Togu din Akasaka

Zece alte persoane făceau parte din această bandă, între care un american şi patru mexicani, a indicat, într-un comunicat, Tribunalul popular intermediar din Jiangmen, în provincia meridională Guangdong.

În total, organizaţia ar fi produs şi vândut 63,4 kilograme de metamfetamine şi 366 de grame de DMAA – un compus organic folosit în special pentru îmbunătăţirea performanţelor sportive.


“Fan Wei” şi un cetăţean chinez au fost condamnaţi la moarte din cauza rolului-cheie în acest caz, potrivit tribunalului.

“Cantitatea de droguri vândută şi fabricată a fost extrem de importantă şi crimele extrem de grave”, au estimat judecătorii.

Doi canadieni au fost condamnaţi pentru trafic de droguri anul acesta în China.

În ianuarie, un tribunal l-a condamnat pe Robert Lloyd Schellenberg la pedeapsa capitală la capătul unui proces, după condamnarea la 15 ani de închisoare în primă instanţă.

Deja condamnat în trecut în Canada pentru trafic de droguri, Schellenberg a pretins că este nevinovat şi a asigurat că a venit în China pentru a face turism.

Relaţiile dintre Beijing şi Ottawa au rămas tensionate după arestarea la începutul lui decembrie la Vancouver – la solicitarea americanilor – a lui Meng Wanzhou, directoarea financiară a gigantului chinez al telecomunicaţiilor Huawei.

Citește și : Un fost militar american care pregătea un atentat cu bombă în Long Beach a fost arestat

Acuzată de Washington de complicitate la fraudă pentru că a ignorat sancţiunile contra Iranului, ea a fost eliberată sub supraveghere în Canada, de unde riscă o extrădare în Statele Unite.

China a arestat doi canadieni, aflaţi în detenţie: un fost diplomat şi un consultant, acuzaţă că “au atentat la siguranţa naţională”. Arestările au fost considerate de experţii străini măsuri represive.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cele cinci triggere pe care le folosesc rușii pentru a manipula moldovenii despre integrarea europeană

Securitatea, încrederea în stat, bunăstarea, identitatea și siguranța sunt subiectele primordiale, în baza cărora propaganda rusă manipulează moldovenii, pentru a periclita procesul de integrare...

Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic începând cu 28 iunie

Trenul internațional „Basarabia”, pe ruta Kiev–Chișinău, va circula zilnic începând cu 28 iunie, a anunțat ministrul ucrainean al Dezvoltării Comunităților și Teritoriilor, Oleksii Kuleba....

Textul integral al acordului SUA – Iran: Iată cele 14 puncte ale memorandumului

Un memorandum în 14 puncte încearcă să facă ordine în haosul dintre Statele Unite și Republica Islamică: un proiect de armistițiu cu date, cifre...

Autoritățile de la Chișinău sunt acuzate de presiuni asupra unui cetățean rus

Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova acuză autoritățile moldovene de încălcarea drepturilor unui cetățean rus, susținând că starea acestuia de sănătate s-a deteriorat brusc...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.