StiripesurseExterneCipru preia joi președinția Consiliului Uniunii Europene

Cipru preia joi președinția Consiliului Uniunii Europene

Publicat:

Cipru preia joi președinția Consiliului Uniunii Europene, care se rotește la fiecare șase luni între cele 27 de state membre ale blocului european, informează dpa, conform Agerpres.

Urmând președinției Danemarcei, până la sfârșitul lunii iunie reprezentanții ciprioți vor conduce reuniuni ministeriale și vor media în disputele dintre statele membre UE, scrie stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Este de așteptat ca principalele teme ale UE în prima jumătate a anului 2026 să fie reformele privind stimularea competitivității, continuarea sprijinului pentru Ucraina și pași suplimentari pentru combaterea migrației nereglementate.

Convenirea următorului buget pe termen lung al Uniunii este de așteptat să reprezinte o provocare, printre alte proiecte legislative în desfășurare.


Noile propuneri ale Comisiei Europene de a nu urmări eliminarea completă a motorului cu combustie internă până în 2035 urmează, de asemenea, să fie discutate în cadrul președinției cipriote a Consiliului UE.

Cipru, care a adoptat motto-ul ‘O Uniune autonomă. Deschisă către lume’ în perioada în care va asigura președinția Consiliului UE, are o populație de aproximativ un milion de locuitori.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Națiunea de pe această insulă din Marea Mediterană este împărțită în două, ciprioții greci conducând în partea de sud, în timp ce ciprioții turci conduc în partea de nord. Republica Turcă a Ciprului de Nord este recunoscută doar de către Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.