StiripesurseDiasporaCJUE ar trebui să declare că legislaţia poloneză privind regimul disciplinar...

CJUE ar trebui să declare că legislaţia poloneză privind regimul disciplinar al judecătorilor încalcă dreptul UE

Publicat:

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) ar trebui să considere ca fiind contrară legislaţiei europene legea poloneză privind regimul disciplinar al judecătorilor adoptată în anul 2017, a recomandat joi avocatul general al CJUE, Evgeni Tanchev (foto),potrivit unui comunicat al acestei instituţii emis joi, preluat de agerpres.

Conform respectivei legi poloneze, a fost creată o nouă cameră, Camera Disciplinară (Izba Dyscyplinarna), în cadrul Curţii Supreme (Sad Najwyzszy). Astfel, competenţa Camerei Disciplinare acoperă, printre altele, cauzele disciplinare referitoare la judecătorii Curţii Supreme şi, în apel, pe cele referitoare la judecătorii instanţelor de drept comun.

Citeşte şi: Pentagonul se teme de tot ce-i mai rău! Racheta chinezilor se poate prăbuşi într-o zonă populată – Black News

După ce procedurile anterioare lansate de executivul comunitar împotriva Varşoviei pe acest subiect au rămas fără efect, şi anume scrisoarea de punere în întârziere şi avizul motivat, Comisia Europeană a sesizat CJUE, considerând că noul regim disciplinar al judecătorilor afectează independenţa justiţiei prin expunerea judecătorilor unor posibile interferenţe politice.

Acest caz este doar unul dintre subiectele care provoacă disensiuni între Polonia şi Comisia Europeană, care a deschis împotriva acestei ţări mai multe proceduri de infringement în urma reformelor judiciare şi a activat împotriva ei articolul 7 din Tratatul UE, care în final poate duce la pierderea dreptului de vot al unei ţări în Consiliul UE, dacă toate celelalte sunt de acord.


Bruxelles-ul consideră că reformele judiciare implementate de guvernul conservator polonez pot fi folosite de politicieni pentru a controla hotărârile judecătoreşti, în timp ce executivul polonez susţine că aceste reforme sunt necesare pentru modernizarea sistemului judiciar şi acuză Comisia Europeană că face evaluări mai degrabă politice decât juridice.

În cazul legii privind regimul disciplinar al judecătorilor, avocatul general al CJUE consideră că noua definiţie largă a faptelor ce pot fi sancţionate disciplinar provoacă în rândul judecătorilor un ”efect de intimidare”, diminuându-le protecţia şi independenţa, iar imparţialitatea Camerei Disciplinare nu este garantată.

CJUE a decis deja să suspende activitatea acestei Camere în aşteptarea verdictului definitiv, dar cu toate acestea ea şi-a continuat activitatea.

Citeşte şi: IFPMA este ‘dezamăgită’ de suspendarea brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19 – Black News

Comentând opinia avocatului general al CJUE, ministrul adjunct polonez al justiţiei, Sebastian Kaleta, a acuzat instituţiile europene că practică ”standarde duble”, relatează Reuters.

Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru Curtea de Justiţie, dar în general instanţa europeană le dă curs în verdictul său final. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.