StiripesurseȘtirile zileiColumbia: Nou asasinat al unui candidat în alegerile locale din octombrie

Columbia: Nou asasinat al unui candidat în alegerile locale din octombrie

Publicat:

Un candidat la primărie dintr-un sat din nord-vestul Columbiei a fost împuşcat mortal sâmbătă, într-un context de amplificare a violenţelor înainte de alegerile locale din octombrie, au anunţat autorităţile, relatează AFP, scrie agerpres.

Orley Garcia, candidat al partidului la putere pentru municipalitatea din Toledo (nord-est), a fost împuşcat mortal într-o zonă forestieră de un necunoscut, a declarat comandantul poliţiei locale, col. Giovanny Buitrago.

Citește și : Demisie în Guvernul Johnson – Amber Rudd pleacă din fruntea Ministerului Muncii și Pensiilor

Acest asasinat se adaugă la cele 15 crime şi 192 de ameninţări cu moartea împotriva persoanelor implicate în campaniile electorale care s-au produs între 1 ianuarie şi 1 septembrie 2019, potrivit statisticilor Avocatului poporului. Pe 1 septembrie, o candidată la alegerile din octombrie a fost asasinată împreună cu alte cinci persoane în sud-vestul ţării.

Potrivit fostului preşedinte Alvaro Uribe (2002-2010), şeful partidului la putere, Orley Garcia a fost împuşcat de 13 ori.


Potrivit col. Buitrago, în această zonă operează disidenţi ai fostei gherile FARC care resping acordul de pace încheiat în 2016 cu preşedintele de la acel moment, Juan Manuel Santos.

Citește și : Trump anunță că a anulat o acordul de pace cu talibanii

Apărătorul poporului a afirmat că 36% dintre muncipalităţile din ţară, respectiv 418 din 1.200 de localităţi, sunt zone de “risc electoral” din cauza prezenţei grupurilor armate.

Potrivit parchetului general, aceste grupuri sunt responsabile pentru asasinatele unor lideri comunitari şi militanţi pentru apărarea drepturilor omului. În total, 462 dintre ei au fost ucişi după 1 ianuarie 2016, potrivit Avocatului poporului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, şi orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran. Apoi, odată ce vor...

EXPLOZIE în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină

O explozie a avut loc în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină. Din primele informații, nu sunt...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.