StiripesurseDiasporaComisia Europeană NU se implică în chestiunea catalană: 'Este o problemă...

Comisia Europeană NU se implică în chestiunea catalană: ‘Este o problemă internă a Spaniei’

Publicat:

Comisia Europeană a evitat joi din nou să se pronunţe în chestiunea referendumului ilegal de autodeterminare convocat de parlamentul regional al Cataloniei, reafirmând că executivul comunitar îşi menţine poziţia deja exprimată, şi anume de a considera această chestiune o problemă internă a Spaniei, informează agenţia EFE.

Întrebată de acest subiect, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva, a făcut trimitere la declaraţia miercuri de purtătorul de cuvânt şef al acestei instituţii, Margaritis Schinas.

‘Poziţia noastră este bine cunoscută, nu s-a schimbat. Nu avem poziţii, nici opinii, nici comentarii asupra chestiunilor care afectează ordinea constituţională a statelor membre’ ale UE, a indicat Schinas.

Însă la Parlamentul European, preşedintele acestuia, Antonio Tajani, a mers puţin mai departe şi a spus că ‘orice acţiune împotriva Constituţiei unui stat membru este o acţiune împotriva cadrului legal al Uniunii Europene’, dar a menţionat şi el că ‘problemele constituţionale spaniole sunt o afacere a autorităţilor şi poporului spaniol’.

Preşedintele Parlamentului European a amintit în acest context că, aşa cum a mai precizat şi Comisia Europeană în alte situaţii, ‘dacă un teritoriu al unui stat membru încetează să mai facă parte din respectivul stat, devenind o entitate independentă, Tratatele europene nu se vor mai aplica în acel teritoriu’.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.