StiripesurseDiasporaComisia Europeană le răspunde ferm catalanilor: 'Respectăm ordinea constituţională a Spaniei'

Comisia Europeană le răspunde ferm catalanilor: ‘Respectăm ordinea constituţională a Spaniei’

Publicat:

Comisia Europeană a respins joi cererea de mediere între autorităţile de la Madrid şi separatiştii catalani, aceştia din urmă acuzând în aceeaşi zi Uniunea Europeană că refuză să recunoască sprijinul pe care-l oferă guvernului central spaniol şi că aprobă tacit ‘acţiunile represive’ ale acestuia, relatează agenţiile AFP şi EFE. 

‘Respectăm ordinea juridică şi constituţională a Spaniei’, a declarat în conferinţa de presă zilnică Alexander Winternstein, purtător de cuvânt al executivului comunitar. El a reiterat că aceasta este ‘poziţia oficială’ a Comisiei – exprimată de altfel constant în ultimele săptămâni – şi a refuzat să intre într-o ‘analiză speculativă’ despre o mediere a executivului comunitar cerută anterior de primarul Barcelonei, Ada Colau.

Tot joi, un înalt responsabil catalan a acuzat Uniunea Europeană că aprobă tacit atitudinea intransigentă a guvernului de la Madrid, care a interzis referendumul de independenţă a Cataloniei şi a luat măsuri severe, precum arestarea unor oficiali sau confiscarea buletinelor de vot.

‘Ceea ce se întâmplă în Spania este o gravă atingere adusă structurilor democratice’, a susţinut la Bruxelles în timpul unei conferinţe de presă Raul Romeva, responsabil pentru relaţiile externe în guvernul regional catalan. ‘Să nu ridici vocea, să nu ceri un dialog politic, cum pare că s-a întâmplat până în prezent, nu înseamnă neutralitate. Aceasta este percepută de Statul spaniol drept o aprobare a acţiunilor represive’, a completat oficialul catalan.

‘Percheziţiile în (sediile) mass-media, acţiunile penale angajate împotriva a peste 800 de primari, hărţuirea jurnaliştilor şi a organizaţiilor civice, precum şi a unor oameni simpli, toate acestea au provocat un şoc fără precedent’, a mai spus Raul Romeva.


Totuşi, autorităţile catalane sunt hotărâte să organizeze duminică un referendum privind independenţa Cataloniei, consultare declarată ilegală de justiţia spaniolă. Guvernul central de la Madrid este decis să împiedice desfăşurarea referendumului, chiar dacă aceasta înseamnă blocarea accesului în secţiile de votare de către forţele de ordine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.