StiripesurseDiasporaComisia Europeană salută cu prudenţă propunerile cancelarului Merkel privind reformarea zonei...

Comisia Europeană salută cu prudenţă propunerile cancelarului Merkel privind reformarea zonei euro

Publicat:

Comisia Europeană a salutat cu prudenţă, luni, propunerile cancelarului federal german Angela Merkel privind reformarea zonei euro, informează AFP, potrivit agerpres.

“Aceste propuneri oferă, în opinia noastră, un parametru pentru a ajunge la un acord asupra subiectelor majore”, a estimat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritas Schinas, întrebat în cadrul unei conferinţe de presă săptămânale la Bruxelles cu privire la ideile detaliate de Angela Merkel într-un interviu publicat în ediţia de duminică a Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Citeşte şi: PKK a ucis trei soldaţi turci

“Următoarea etapă va fi summitul şefilor de stat şi de guvern din (29) iunie (…) şi ne reiterăm speranţa, sau mai degrabă convingerea, că summitul asupra (zonei) euro nu va fi un summit la care se discută, ci un summit la care se iau decizii”, a spus Schinas.

Comisia Europeană a detaliat la 6 decembrie anul trecut viziunea sa pentru reformarea zonei euro, urmând exemplul preşedintelui francez Emmanuel Macron care şi-a expus propria viziune în septembrie.


Angela Merkel a păstrat multă vreme tăcerea asupra acestui subiect, după ce s-a confruntat cu probleme în a forma un guvern în urma unor alegeri legislative care au slăbit poziţiile partidului său.

Printre reformele discutate, Macron a propus un buget specific şi destul de consecvent pentru investiţii, dar şi pentru a stabiliza zona euro în cazul unui şoc economic.

La rândul său, Comisia Europeană a propus o schiţă de buget, mai puţin ambiţios, la care Merkel pare să fi aderat în parte.

Într-o reacţie pentru AFP la propunerile Angelei Merkel, comisarul european pentru economie, Pierre Moscovici, s-a delimitat de ideile cancelarului federal german privind Fondul Monetar European (FME), a cărui creare este discutată în prezent şi care ar urma să se substituie FMI pentru ajutorarea ţărilor din zona euro în criză.

Citeşte şi: Guvernul britanic îşi modifică strategia în combaterea terorismului

“Sunt favorabil, cu două condiţii”, a atenţionat fostul ministru al finanţelor al ex-preşedintelui francez Francois Hollande. “Viitorul FME ar trebui să fie responsabil în faţa Parlamentului European, pentru că zona euro şi cetăţenii săi au nevoie de mai multă democraţie, nu de mai multă tehnocraţie”, a spus Moscovici. “Apoi, tratatele europene ar trebui respectate, în special cel privind supravegherea bugetară care este delegată Comisiei de către cele 28 de state membre”, a adăugat el.

În mod concret, Moscovici a insistat ca FME să fie un organism comunitar care să nu afecteze prerogativele Comisiei Europene, în timp ce Germania imaginează un FME ca un organism interguvernamental, având, în schimbul unor împrumuturi, dreptul de a se pronunţa asupra politicilor naţionale ale statelor membre, alături de Comisie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.